Definitivarea Acordului de Asociere cu UE va fi discutată în următoarele săptămâni

Textul Acordului de Asociere între Republica Moldova şi UE, inclusiv componenta privind crearea Zonei de Comerţ Liber, va fi definitivat juridico-lingvistic pe parcursul următoarelor săptămâni. În acest scop vor fi organizate câteva video-conferinţe a negociatorilor moldoveni şi europeni, transmite Info-Prim Neo. Pe 14 şi 15 martie, la Bruxelles, a avut loc ultima rundă de negocieri a acordului, a 15-a la număr. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în cadrul acestei runde au fost reflectate inclusiv rezultatele negocierilor privind crearea Zonei de Comerţ Liber Cuprinzător şi Aprofundat, care s-au desfăşurat în perioada 11-15 martie. Moldova a fost reprezentată de delegaţia condusă de viceministrul Natalia Gherman. Echipa din partea UE a fost condusă de către directorul Serviciului European pentru Acţiune Externă, Gunnar Wiegand. Anterior, după cea de-a 14-a rundă de negocieri, care a avut loc la Chişinău, Gunnar Wiegand a declarat că ambele părţi erau pregătite pe deplin ca negocierile să fie finalizate la timp. Iniţial se aştepta că Acordul de Asociere cu UE va fi semnat la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, în luna noiembrie anul curent. Atât oficialii europeni, cât şi cei locali au spus că semnarea acestuia ar putea întârzia din cauza că este un document voluminos, trebuie tradus în toate limbile statelor membre ale UE şi aprobat de legislativele acestora.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.