Deficitul balanţei comerciale a crescut până la 1,25 miliarde de dolari

În luna iulie Moldova a importat mărfuri în valoare 314 milioane de dolari SUA şi a exportat de aproape trei ori mai puţin (118,6 milioane). De la începutul anului gradul de acoperire a importurilor cu exporturi este de mai mic faţă de anul trecut – 37,2% faţă de 39,2%. Deficitul balanţei comerciale a crescut până la 1,25 miliarde de dolari, transmite Info-Prim Neo cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică. În ianuarie-iulie exporturile au totalizat 739,6 milioane de dolari, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2009 cu 6,9%. Exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene (UE–27) au însumat 364,7 milioane de dolari, deţinând o cotă de 49,3% în totalul de exporturi, mai mică decât în aceeaşi perioadă a anului trecut (54,4% în ianuarie-iulie 2009). Ţările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 37,9% , ceea ce corespunde unei valori de 280,3milioane de dolari. Exporturile de mărfuri către aceste ţări s-au majorat cu 13,9% comparativ cu ianuarie-iulie 2009. Exporturile de articole manufacturate (îmbrăcăminte, accesorii, încălţăminte, mobilă) s-au situat pe primul loc, reprezentând 26,6% din total. Acestea sunt urmate de produsele alimentare (18,8% în totalul valoric al exporturilor), în special fructe şi legume, cereale şi preparate pe bază de cereale. Pe locul trei sunt exporturile de băuturi şi tutun, cu o pondere de 15,2% în totalul de exporturi. Moldova mai exportă echipamente pentru transport, materiale brute necomestibile, seminţe etc. În ianuarie-iulie importurile au totalizat 1990,1milioane de dolar ( UE – 44,9% din total, iar CSI – 31,5%). În perioada menţionată cel mai mult s-au majorat importurile din China (+30,8%), România (+21,5%) şi Grecia (de 2,3 ori). În structura de importuri domină în continuare produsele necesare pentru funcţionarea economiei şi pentru consum.Importurile de maşini şi echipamente pentru transport au avut o cotă de 20,5% în totalul de importuri. Alte 20,3% le-au acoperit importurile de combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate. Cote importante au şi importurile de ţesături şi articole textile, articole prelucrate din metal, articole din minerale nemetalice etc. Importurile de produse alimentare şi animale vii au înregistrat o pondere de 11,3% în totalul de importuri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.