Dedesubturile consecvenţei PL pot fi doar ghicite, analist

Decizia Consiliului Republican al Partidului Liberal de a nu susţine candidatura lui Vlad Filat pentru un nou mandat de premier este una consecventă, notează directorul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, Igor Boţan. Solicitat de IPN, analistul a spus că dedesubturile acestei consecvenţe demonstrată de PL pot fi doar ghicite. În opinia sa, liberalul Mihai Ghimpu vrea să arate societăţii că PL are principii şi valori.

„În numele nostru cei trei lideri se întâlnesc în secret. Speculaţiile sunt de prisos, pentru că liderii politici au depăşit deja toate liniile roşii, iar cadrul raţional în comportamentul lor a fost depăşit demult”, a menţionat Igor Boţan.

Potrivit analistului, în acest moment a început lupta materialelor compromiţătoare, iar aceasta este o parte mult mai periculoasă. Analistul consideră că politicienii moldoveni nu au experienţă şi nu ştiu cum trebuie să mânuiască un astfel de conflict.   Alegătorii sunt cei care trebuie să perceapă ce le face diferite pe aceste partide şi să procedeze pornind de la aceste diferenţe.

În cadrul Consiliului Republican din 31 martie, liberalii au pledat pentru formarea AIE-3, împreună cu PDM şi PLDM, însă PLDM trebuie să înainteze o altă candidatură la funcţia de premier.  Potrivit lui Mihai Ghimpu, în cazul în care PLDM va insista ca Vlad Filat să fie din nou prim-ministru, atunci va trebui să-şi asume declanşarea alegerilor anticipate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.