Decretul privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița – mărul discordiei între deputați

Decizia președintelui Sandu de a o desemna repetat pe Natalia Gavrilița la funcția de premier a împărțit, din nou, taberele în Parlament. Deputații socialiști spun că vor ataca decretul la Curtea Constituțională, cei ai Platformei DA acuză PAS-ul că ar încerca monopolizarea dreptei politice, democrații se arată dezamăgiți de toată situația creată ieri în Parlament, iar deputații PAS spun că doar astfel pot fi declanșate alegeri parlamentare anticipate, notează IPN. 

Deputații PAS salută decizia președintelui Maia Sandu de o desemna repetat pe Natalia Gavrilița la șefia Executivului și de a respinge candidatura Marianei Durleșteanu, propusă de majoritatea PSRM-Șor.

,,Acest pas face parte din linia consecventă care a fost anunțată și înainte, și după campania prezidențială, care se rezumă la necesitatea alegerilor parlamentare anticipate. Trebuie să scăpăm de acel balast, moștenire a lui Dodon, Șor și Plahotniuc, trebuie să scăpăm de traseiști care au schimbat câte trei partide. Acest lucru îl poate face doar cetățeanul”, a declarat deputatul PAS, Igor Grosu în cadrul emisiunii ,,Politica” de laTv8.

De cealaltă parte, socialiștii o acuză pe Maia Sandu de uzurparea puterii în stat și spun că se vor adresa Curții Constituționale pentru explicații.

,,Maia Sandu și-a expus punctul de vedere strict politic, care nu are nimic în comun cu Constituția. Legea Supremă spune foarte clar că președintele este obligat să desemneze candidatul susținut prin semnăturile a cel puțin 51 de deputați. Sunt convins că în curând constituționaliștii se vor pronunța și societatea se va convinge că ceea ce face Maia Sandu și partidul său nu coincide cu starea reală de lucruri din țară”, a declarat deputatul PSRM, Gaik Vartanean.

Supărați pe președintele Maia Sandu s-au arătat și deputații Platformei DA. Ei spun că sunt gata să-și asume un guvern minoritar condus de Andrei Năstase, dar regretă că Maia Sandu le-a ignorat inițiativa.

,,Platforma DA își asumă guvernarea printr-un Guvern minoritar anticriză. Nu putem lăsa țara și cetățenii față în față cu pandemia, cu probleme pe care le poate rezolva doar Guvernul. Propunerea noastră este tranșantă, foarte clară, de alternativă și iată că nimeni din foștii parteneri nu colaborează cu noi și acest lucru este deranjant. PAS vrea să monopolizeze toată dreapta”, a declarat deputatul Platformei DA, Vasile Năstase.

Democrații au făcut publice detalii din culisele negocierilor și spun că socialiștii le-ar fi propus să-și dea semnăturile pentru candidatura Marianei Durleșteanu.

,,A fost o ofertă și pentru PDM să semneze o listă pe care noi am refuzat-o din start. Ni s-a propus să semnăm pentru candidatura dnei Durleșteanu, dar cu excepția unor deputați cu care noi în niciun caz nu facem alianță. Ni s-a propus să semnăm în locul deputaților Șor și a celor independenți”, a declarat deputatul PDM, Ion Leucă.

Maia Sandu a făcut anunțul despre desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița în calitate de candidat la funcția de prim-ministru în cadrul unui briefing de presă pe 11 februarie seara. „I-am solicitat doamnei Gavrilița să creeze echipa, să pregătească programul și să le prezinte Parlamentului”, a spus șeful statului. Maia Sandu a ținut să menționeze că pe adresa președinției a venit o scrisoare cu o propunere de candidat la funcția de prim-ministru semnată de 54 de deputați. Potrivit șefei statului, scrisoarea conținea semnături în raport cu care există dubii că persoanele s-au exprimat voința în mod liber, semnături ale persoanelor care au fost implicate în furtul miliardului și ale deputaților care au schimbat mai multe partide politice și grupuri parlamentare.

În aceeași zi, Parlamentul nu a acordat vot de încredere cabinetului de miniștri propus de candidatul desemnat la funcția de premier, Natalia Gavrilița.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.