Declaraţiile lui Rogozin la Chişinău consolidează poziţia Moldovei în faţa UE, opinie

Declaraţiile făcute de vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, la Chişinău, vor consolida poziţiile Moldovei în faţa partenerilor săi din Uniunea Europeană. De această părere este analistul politicAnatol Ţăranu, care consideră că europenii au văzut cu cine trebuie să comunice Moldova pe filiera răsăriteană, transmite IPN.

Anatol Ţăranu spune că replicile, care mai mult seamănă a şantaj politic din partea ruşilor, se vor materializa într-o susţinere mai mare din partea partenerilor occidentali. „Trebuie să fim capabili să le explicăm partenerilor noştri europeni care sunt sfidările în comunicarea noastră cu Federaţia Rusă”, a spus analistul.

Totodată, Anatol Ţăranu crede că o astfel de politică din partea Federaţiei Ruse înseamnă că ţara trece printr-o frustrare şi nu găseşte metode eficiente pentru a contracara procesul de extindere europeană. „Kremlinul este disperat şi această disperare apare la suprafaţă prin aceste acţiuni de şantaj. Aceste ameninţări sunt reale şi Republica Moldova trebuie să se gândească cum să răspundă adecvat. În timpul apropiat este foarte probabil să avem un nou război comercial cu Federaţia Rusă”, a subliniat analistul.

Analistul politic Ion Tăbârţă spune că nu este o mare noutate în expunerile lui Dmitri Rogozin. Oficialul rus a fost previzibil, iar prin declaraţiile acestuia Federaţia Rusă a arătat cu degetul Moldovei, făcând referire la problemele evidente ale ţării – securitatea energetică şi regiunea transnistreană.

„Sper la iarnă să nu îngheţaţi” – a fost mesajul transmis de vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, la un briefing de presă susţinut aseară, 2 septembrie, la Chişinău, după întrevederile separate cu premierul Iurie Leancă şi vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei. Oficialul rus a declarat că problema energetică este importantă, mai ales în ajunul iernii, şi şi-a exprimat speranţa că Republica Moldova nu va rămâne fără gaze când vor da frigurile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.