Declaraţii controversate la audierile privind legea cazinourilor

Declaraţiile controversate în ceea ce priveşte Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, numită şi legea cazinourilor, continuă. Deputaţii Mihai Ghimpu (PL) şi Veaceslav Ioniţă (PLDM) se atacă reciproc. Ioniţă spune că i-a făcut o favoarea lui Ghimpu, iar acesta îl acuză pe primul de interese ascunse, transmite Info-Prim Neo. Deputaţii au fost audiaţi, miercuri, în cadrul comisiei parlamentare care anchetează circumstanţele votării amendamentului disputat, prin care taxa pentru cazinouri a fost redusă de la 360 la 180 de mii de lei. În cadrul audierilor, deputatul Veaceslav Ioniţă, care este şi preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe a Parlamentului, a povestit că el personal şi deputaţii din comisia pe care o conduce au fost categoric împotrivă ca în lege să fie introdus amendamentul propus de către deputatul neafiliat Veaceslav Untilă. Ioniţă spune că nu ştie cum s-a întâmplat că în cadrul plenului Parlamentului, deja după ce a fost votată legea, acest amendament totuşi a ajuns să fie inclus în lege. Deputatul mai spune că apoi la adresa Parlamentului a parvenit o scrisoare de la prim-ministrul ţării, care solicita explicaţii referitor la introducerea amendamentului dat. Mihai Ghimpu, pe atunci preşedinte de Parlament, a transmis scrisoarea către Comisia economie să scrie o explicaţie. Potrivit lui Veaceslav Ioniţă, în ziua în care urma să fie transmisă scrisoarea cu explicaţii înapoi către Mihai Ghimpu se împlineau exact 30 de zile, termen în care trebuia să fie oferit deja răspunsul către premier. Veaceslav Ioniţă spune că, pentru a nu-l pune într-o situaţia incomodă pe Mihai Ghimpu, a expediat direct scrisoarea doar cu semnătura sa către Vlad Filat. “Greşeala mea a fost că i-am făcut o favoarea lui Mihai Ghimpu, pentru că deja expira termenul în care trebuia să se dea un răspuns. Nu era frumos ca spicherul să trimită o scrisoare întârziată şi am semnat doar eu, în calitate de preşedinte al comisiei, ceea ce nu este corect”, a declarat Veaceslav Ioniţă. Pe de altă parte, liderul PL, Mihai Ghimpu, spune că vina sa este doar în faptul că nu a citit legea pe care a semnat-o, motivând că presupunea un efort fizic prea mare. Totodată, Mihai Ghimpu spune că Veaceslav Ioniţă a fost conştient atunci când amendamentul a fost inclus în lege. Liderul PL a mai spus că Veaceslav Ioniţă special l-a ocolit şi a expediat explicaţiile către prim-ministru doar cu semnătura sa, în care se scria că amendamentul a fost inclus legal, ceea ce contravine stenogramei, care spune că amendamentul a fost inclus fără a fi votat. “Domnul Ioniţă a acceptat ca propunerea făcută de către Untilă după votarea legii. De aici pornesc concluziile că Ioniţă a avut interes. El a expediat scrisoarea şi m-a ocolit conştient pentru ca eu să nu ştiu despre scrisoare şi s-a gândit că poate va vorbi cu domnul prim-ministrul, ca îi este coleg de partid, şi se va trece cumva. Aşa că lasă să răspundă în faţa organului de drept”, a spus Mihai Ghimpu. Preşedintele Comisiei, Raisa Apolschii, a declarat că toate concluziile audierii vor fi făcute mai târziu, după care raportul va fi audiat în Parlament. Ea a declarat că Veaceslav Ioniţă nu avea dreptul să expedieze o scrisoare către prim-ministru doar cu semnătura sa. Din cauza amendamentului disputat bugetul ţării a fost prejudiciat cu circa 6 milioane de lei. În februarie curent, Parlamentul a votat revenirea la taxa veche. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.