Declarația Domnului Mikheil Janelidze, Ministrul Afacerilor Externe al Georgiei
Guvernul Georgiei urmăreşte scopul de a asigura o livrare stabilă și neîntreruptă a gazelor naturale, un lucru care fusese problematic din cauza creșterii consumului în țară în ultima perioadă.
Pentru a atinge acest obiectiv, guvernul Georgiei a purtat negocieri îndelungate și transparente, care au dus la rezultate de succes. Împreună cu prietenul și partenerul nostru strategic – Azerbaidjan, a fost identificată o soluție de furnizare a unui volum suplimentar de gaze pentru acoperirea deficitului. Acordul a fost încheiat și semnat, săptămâna trecută, de către ministrul energiei al Georgiei, de o parte, și compania azeră SOCAR, de cealaltă.
S-au purtat negocieri cu compania "Gazprom" privind tranzitul de gaze naturale din Rusia spre Armenia prin infrastructura deținută de Georgia. Acest tip de negocieri se poartă în fiecare an, începând cu anul 2004, având în vedere faptul că acordul de tranzit este anual. În același timp, negocierile au inclus posibilitatea de livrare a volumelor de gaze naturale necesare pentru acoperirea deficitului, în eventualitatea în care acest lucru nu ar fi fost posibil prin alte surse decât “Gazprom”.
Ca urmare a acordurilor încheiate cu compania SOCAR, nu mai există nevoia de a procura volume suplimentare de gaze naturale din exporturile "Gazprom". În acelaşi timp, s-a ajuns la o înţelegere cu GAZPROM privind prelungirea contractului de tranzit în condiţiile anilor precedenţi, contract care va fi şi el semnat în zilele ce urmează. Georgia va beneficia astfel de gaze naturale pentru tranzitul de gaze spre Armenia și nu va procura volume suplimentare de gaz de la "Gazprom".
Prin aceste acorduri, guvernul Georgiei a asigurat cele mai bune condiții pentru aprovizionarea neîntreruptă și stabilă cu gaze, asigurând securitatea energetică a țării.