Declaraţia de Suveranitate a fost un prim-pas însemnat spre Independenţă, Andrian Candu

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a menţionat, la evenimentul de consemnare a 25 de ani de la semnarea Declaraţiei de Suveranitate, că acesta a fost un act de responsabilitate civică majoră, pentru destinele ţării şi ale cetăţenilor, din partea deputaţilor primului Parlament democratic. „Acesta a fost un prim-pas însemnat în traseul parcurs de ţara noastră spre independenţă şi afirmare pe arena internaţională”, a declarat oficialul, citat de IPN.

Potrivit preşedintelui Parlamentului, cei 25 de ani de suveranitate nu a fost o perioadă deloc uşoară pentru Republica Moldova, deoarece edificarea unei ţări presupune mult efort. „Obiectivul nostru major este integrarea europeană, dar pentru aceasta avem de realizat un program intens de reforme de ordin politic, economic, instituţional şi judiciar. În prezent, fiind la o nouă etapă, suntem datori să depunem efort maxim în activitatea de realizare a idealurilor suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova şi să facem tot posibilul ca ea să se regăsească şi să se afirme în familia popoarelor Europei civilizate”, a mai spus Andrian Candu.

Oficialul a oferit în dar deputaţilor din primul Parlament o ediţie specială şi exclusivă de timbre, editate cu ocazia aniversării a 25 de ani de la adoptarea Declaraţiei

Declaraţia de Suveranitate a fost adoptată la 23 iunie 1990 de primul Parlament democratic al ţării. Documentul a stat la baza elaborării Declaraţiei de Independenţă şi a Constituţiei Republicii Moldova. Declaraţia de Suveranitate stipulează supremaţia legilor interne asupra celor ale ex-Uniunii Sovietice din care făcea parte, instituie cetăţenia republicană şi prevede dreptul de a stabili relaţii diplomatice cu toate ţările lumii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.