În anul 2022 agricultura a suferit enorm în urma multiplelor crize cu impact concomitent.
Seceta severă a compromis în proporții de 80-90 % recolta de porumb și în proporții de 40-50 % recolta de floarea soarelui și sfeclă. Interdicția politică la importul producției vegetale moldovenești în Federația Rusă a lovit dur în cele mai intensive subramuri ale agriculturii, cum ar fi pomicultura și viticultura.
Excesul producției agricole din Ucraina, problemele cu logistica de export cu transportul rutier, blocajele frecvente la posturile vamale și poziția dominantă și egoistă a unui magnat, care controlează Portul Giurgiulești, au influențat prețurile actuale derizorii pe piața internă la grău, orz, porumb, rapiță și floarea soarelui. La moment mulți agricultori sunt impuși să comercializeze producția sub prețul de cost, în contextul în care, anul curent costurile de producere agricolă au crescut pe diferite categorii cu 200-400 %, iar dobânzile la credite în ultima perioada s-au majorat aproximativ de 3 ori. În prezent, producătorii agricoli sunt presați cu multiple datorii față de bănci, furnizori de inputuri și de alți creditori.
În acest context, constatăm cu îngrijorare că la nivel de guvernare nu este conștientizată gravitatea situației în sectorul agrar și riscul falimentului mai multor fermierii mici și mijlocii din zonele rurale, ceea ce ar genera pierderea a zeci de mii de locuri de muncă și accelerarea migrației. Marea majoritatea propunerilor asociației Forța Fermierilor, înaintate în vederea depășirii crizei în sectorul agrar, nu au fost acceptate de autoritățile abilitate, iar legea cu privire la rambursarea TVA producătorilor agricoli a fost adoptată cu marea întârziere.
În aceasta situația extrem de gravă pentru ramura agricolă Guvernul a venit cu lovitură de grație la adresa agricultorilor prin micșorarea, fără consultări cu asociațiile profesionale din domeniul, a Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii cu 15 % în indici nominale și cu aproximativ 45 % în indici reale. Prin urmare, în anul agricol 2023 sectorul întră cu finanțarea mizeră de circa 300 mln lei, fără legea nouă cu privire la subvenționare și fără Regulamentul privind condițiile de subvenționare. Fermierii, care s-au bucurat obținerii statului de candidat în Uniune Europeană și au așteptat accesarea fondurilor europene structurale pentru modernizarea agriculturii, actualmente sunt derutați și nu-și pot planifica activitățile. Iar mulți agricultori nu dispun nici măcar de resurse necesare pentru efectuarea lucrărilor agricole de primăvară la nivelul minimum tehnologic.
Reieșind din cele expuse, Consiliul Asociației Forța Fermierilor cere ca guvernare pănă la 15 februarie 2023:
- Să se adreseze către UE în vederea accesării fondurilor europene pentru sectorul agrar, care să fie disponibile începând cu anul 2023;
- Să solicite, după exemplu doamnei Președinte, ajutor de la România în forma de motorină, care să fie repartizată prioritar pentru fermierii mici;
- Să majoreze Fondul Național pentru Dezvoltare a Agriculturii pănă la cel puțin 3 mlrd lei.
Forța Fermierilor face un apel la solidaritate pentru toate asociațiile agricole și propune, în cazul ignorării revendicărilor noastre, organizarea unui protest masiv comun în toata țară și în capitală .
23 decembrie 2022
*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.