Decizie irevocabilă de condamnare pentru magistratul Nicolae Nogai

Curtea Supremă de Justiţie a emis o hotărâre irevocabilă prin care s-a decis inadmisibilitatea recursului declarat de avocatul magistratului Nicolae Nogai împotriva deciziei de condamnare din decembrie 2014. Fostul judecător la Curtea de Apel Bălţi rămâne condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare şi privare de dreptul de a ocupa funcţia de judecător timp de 5 ani, transmite IPN.

Procuratura Generală aminteşte că magistratul a legalizat neîntemeiat decizia arbitrajului ad-hoc din Sankt-Petersburg privind înstrăinarea mai multor pachete de acţiuni ale BC „Moldova Agroindbank” SA. Hotărârea judecătorului a fost însă anulată de instanţa superioară ca fiind ilegală.

Primind acordul Consiliului Superior al Magistraturii de tragere la răspundere, procurorul general a intentat dosar penal, magistratul fiind învinuit de pronunţarea unei hotărâri contrare legii, soldată cu urmări grave. În aprilie 2014, instanţa de fond l-a achitat pe inculpat. Procurorul general a solicitat strămutarea cauzei la Curtea de Apel Bălţi, iar prin sentinţa acestei instanţe din decembrie 2014, magistratul a fost recunoscut vinovat, fiind condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare şi privare de dreptul de a ocupa funcţia de judecător timp de 5 ani.

Decizia de condamnare a fost contestată de avocatul inculpatului la Curtea Supremă de Justiţie, care pe 25 iunie curent, a declarat recursul avocatului drept inadmisibil, fiind menţinută decizia Curţii de Apel Bălţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.