Ca urmare a deciziei Consiliului Superior al Magistraturii în raport cu judecătoarea Domnica Manole ceilalți judecători au înțeles că CSM poate aplica direct sancțiunea disciplinară în afara legii. În plus, decizia CSM nu vine în apărarea independenței judecătorilor. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.
„O altă chestiune pe care ar înțelege-o judecătorii este că în acest caz concret CSM nu a venit în apărarea independenței judecătorilor pentru că printr-o hotărâre a Curții Constituționale au fost anulate prevederile care au stat la baza eliberării Domnicăi Manole în partea ce ține de avizul SIS și, în mod normal, dacă CC a declarat acele prevederi neconstituționale, CSM trebuia să revină la ele”, susține consilierul în cadrul Centrului de Resurse Juridice, Ion Guzun. În opinia lui, îngrijorătoare este și unanimitatea votului în această hotărâre a CSM.
Potrivit lui Ştefan Gligor, director de programe la Centrul de Politici și Reforme, cazul judecătoarei Domnica Manole este un exemplu pentru judecători în sensul că ar putea vedea ce s-ar putea întâmpla cu oricare dintre ei dacă vor aplica principiul independenței în emiterea hotărârilor. „În mod cert, CSM a demonstrat a câta oară că pentru ei nu este scrisă lege. Acești oameni astăzi au acționat absolut ilegal. Există o hotărâre a Curții Constituționale care este obligatorie pentru executare”, spune Ștefan Gligor.
Judecătoarea Domnica Manole a declarat că CSM în activitatea sa întotdeauna a avut o abordare selectivă și a partajat judecătorii după criterii. „Față de unii judecători interesul CSM este de a-i elimina din sistem. Eu azi le-am pus întrebarea: pentru ce am fost eliminată din sistem? Pentru critica care am adus-o sistemului? Pentru faptul că am criticat activitatea CSM că este lipsit de transparență? Că am criticat promovările dubioase la Curtea Supremă de Justiție? Pentru faptul că avem un număr exagerat de dosare penale împotriva judecătorilor, pentru asta am fost demisă?”, se întreabă judecătoarea.
În ședința de marți, 6 februarie, Consiliul Superior al Magistraturii a respins, prin vot unanim, cererea judecătoarei Domnica Manole de a reveni în sistem.