Decizia CC are un singur aspect pozitiv – îngrădirea accesului la o funcţie publică, analist

Decizia Curţii Constituţionale are un singur aspect pozitiv şi anume că s-a creat un precedent când unei persoane politice i se îngrădeşte accesul la o funcţie publică din cauză că cineva i-a imputat acţiuni de corupţie. De această părere este analistul politic Oazu Nantoi care s-a expus în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune, transmite IPN.

Analistul politic mai consideră că dacă decizia curţii nu este o comandă politică, atunci este în urma unei dorinţe politice. „Este o intenţie politică de a atinge un rezultat dorit şi nu văd nicio logică”, a subliniat Oazu Nantoi menţionând că trei dintre judecătorii Curţii au făcut parte, cândva, dintr-un partid politic.

Oazu Nantoi a mai specificat că moţiunea de cenzură, prin care a fost demis Vlad Filat, nu conţine nicio probă că fostul premier a fost implicat în acte de corupţie, de aceea, moţiunea nu putea să stea la baza deciziei Curţii. „Nu vreau să spun că Guvernul Filat este sfânt, dar atunci când Curtea încearcă să invoce argumentul de corupere a Guvernului face trimitere doar la moţiunea de cenzură”, a spus analistul.

În cadrul aceleiaşi emisiuni, juristul Pavel Midrigan, a spus că decizia Curţii este o lecţie bună. „Pentru prima dată în Republica Moldova s-a spus că în afară de vorbă, trebuie să fie şi acţiuni concrete. O persoană, chiar dacă este numai suspectată, nu mai are credibilitate pentru a ocupa o funcţie înaltă în stat”, a menţionat juristul.

Pavel Midrigan a menţionat şi faptul că, după interceptările telefonice publicate, dintre Vlad Filat şi şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Nicolae Vicol, fostul prim-ministru nu mai are dreptul să fie în această funcţie. Pe de altă parte, juristul a spus că o persoană poate să fie declarată vinovată doar printr-o instanţă de judecată, însă dacă nu există vreo sentinţă de acest fel, persoana este nevinovată.

Referindu-se la apelul fracţiunii PL care a chemat foştii colegi de alianţă la masa de negocieri, Pavel Midrigan a spus că de fapt PL nu vrea să iasă din actul guvernării şi vrea păstrarea ministrelor, mai ales cel al transporturilor. Juristul a spus că acest apel este în zadar, deoarece voturile necesare pentru alegerea unui candidat la funcţia de prim-ministru sunt asigurate.

Curtea Constituţională a decis că decretul preşedintelui, Nicolae Timofti, privind desemnarea lui Vlad Filat în calitate de premier în exerciţiu este neconstituţional, deoarece Guvernul a fost demis prin moţiune de cenzură pentru suspiciune de acte de corupţie şi se află în imposibilitatea de a-şi exercita mandatul. Conform Curţii, preşedintele trebuia să numească un membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, până la formarea noului Guvern.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.