Decesului băiatului de șase ani din Hâncești a survenit în urma asfixiei

Copilul de șase ani din Hâncești, depistat fără suflare în toaleta din curtea casei, a decedat din cauza asfixiei mecanice prin obturarea căilor respiratorii cu lichid. Informația a fost confirmată pentru IPN de Cristina Vicol, ofițer de presă al Inspectoratului de Poliției Hâncești.

În urma expertizei medico-legale, s-a constatat că băiatul s-a asfixiat după ce în căile respiratorii au pătruns mase fecaloide.

Despre dispariția lui Beniamin Osipciuc poliția a fost sesizată pe 26 mai, de către mama copilului. Totul s-a întâmplat în timp ce părinții erau la serviciu, iar micuțul era acasă, împreună doi frați mai mari. Căutările băiatului au durat două zile, fiind implicați zeci de polițiști, carabinieri, salvatori, dar și voluntari, care au verificat subsoluri, fântâni, guri de canalizare etc. În consecință, copilul a fost depistat în toaleta din curtea casei, fără semne de moarte violentă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.