Decepţii pentru luptătorii moldoveni
Luptătorii moldoveni de stil liber greco-roman au debutat nereuşit la Campionatul Mondial de lupte libere şi greco-romane, care se desfăşoară la Herning, Danemarca, transmite Info-Prim Neo.
În categoria de greutate 84 kg, Adrian Mocanu a fost învins de Hyo-Chul Cho din Coreea de Sud, iar Anatol Moldovan (96 kg) a pierdut disputa cu kazahul Margulan Assembekov.
Duminică, 27 septembrie, va intra în concurs ultimul reprezentant al R. Moldova, Vladimir Zaporojan (66 kg).
Actuala ediţie a Campionatului Mondial a reunit la start mai mult de 500 de luptători din peste 50 de ţări ale lumii.