Deblocarea comerţului transnistrean de către Ucraina şi Rusia este o speculaţie, oficiali din guvernul moldovean
Textul declaraţiei ruso-ucrainene cu privire la reglementarea conflictului transnistrean nu este deocamdată cunoscut, au spus astăzi, 13 mai, premierul moldovean Vlad Filat şi vicepremierul pentru reintegrare, Victor Osipov. Documentul urmează să fie semnat săptămâna viitoare la Kiev de către preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, şi cel al Ucrainei, Viktor Ianukovici. Iar presa rusă a scris că declaraţia, printre altele, prevede şi anularea restricţiilor comerciale pentru agenţii economici exportatori din regiunea transnistreană.
„Consider că mass-media reflectă fanteziile şi doleanţele unor cercuri din stânga Nistrului. Acestea nu pot servi temei pentru a comenta declaraţia ruso-ucraineană care se aşteaptă să fie semnată la Kiev”, a declarat Victor Osipov, solicitat de Info-Prim Neo.
„Mitul despre aşa-numitul blocaj care restricţionează activitatea comercială externă a agenţilor economici din stânga Nistrului a apărut acum câţiva ani. Acesta este deja desfiinţat. Datele despre activitatea economică externă a agenţilor economici din Transnistria şi mecanismele puse la dispoziţia lor de către autorităţile de la Chişinău demonstrează că acestea sunt eficiente şi se poate de spus că sunt salvatoare pentru economia regiunii”, a mai spus vicepremierul.
Victor Osipov a declarat că spaţiu de interpretare la acest subiect nu poate fi, deoarece regulile de comerţ pentru Ucraina şi pentru Rusia reies din normele şi obligaţiile internaţionale asumate din cadrul Organizaţiei Internaţionale a Comerţului pe care orice membru s-a angajat să le respecte.
Data deplasării la Kiev a vicepremierului pentru reintegrare, Victor Osipov, încă nu a fost anunţată.