De Ziua Victoriei în capitală vor fi organizate numeroase acţiuni festive

Veteranii celui de-al doilea război mondial vor participa miercuri, 9 mai, la un şir de acţiuni consacrate Zilei Victoriei, transmite Info-Prim Neo. Conform programului, festivităţile vor începe, la ora 8.30, cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. La ora 9.15, la Complexul memorial „Eternitate” va începe un miting de comemorare a celor căzuţi în războiul doi mondial. Depuneri de flori vor mai avea loc la monumentul din Piaţa Naţiunilor Unite, după care oficialităţile se vor deplasa la Grădina Botanică, unde se vor desfăşura întâlniri cu veteranii şi programe artistice. Persoanele de vârsta a treia vor participa, cu începere de la ora 14.00, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, la activităţi de divertisment. Între orele 14.00 – 20.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, se vor desfăşura diverse activităţi culturale, organizate de Direcţia municipală Cultură şi de consiliile republican şi municipal al veteranilor. Zeci de agenţi de circulaţie vor asigura ordinea publică şi securitatea circulaţiei, evitând parcarea autoturismelor pe rutele de deplasare ale cortegiului şi în preajma locurilor derulării evenimentelor. Astfel, potrivit Poliţiei Rutiere Chişinău, depunerea de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt va fi securizată de 14 agenţi de circulaţie şi 6 echipaje pe autoturisme, care vor fi amplasate pe străzile adiacente şi în nemijlocita apropiere de monument. În total, vor fi de gardă 70 de colaboratori şi 15 echipaje de poliţie. Poliţia Rutieră avertizează şoferii să evite în această zi deplasarea din microraionul Telecentru spre sectorul Centru, sau pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe viaduct sau alte străzi pe care se vor deplasa oficialităţile şi veteranii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.