De sărbătorile de iarnă în Piaţa Marii Adunări Naţionale vor fi instalate pubele ornate cu hârtie strălucitoare

Pe durata sărbătorilor de iarnă, în Piaţa Marii Adunări Naţionale vor fi instalate numeroase pubele ornate cu hârtie strălucitoare. Această indicaţie a fost dată de primarul interimar al capitalei, Vasile Ursu, în cadrul şedinţei operative de luni, 18 decembrie, de la Primărie, - transmite Info-Prim Neo. Potrivit lui Ursu, centrul capitalei va fi împânzit cu pubele, dar pentru ca acestea să nu strice imaginea de sărbătoare, „ele trebuie îmbrăcate cu celofan”. Mai mult, şi gardul care va fi instalat pe perimetrul PMAN „trebuie să semene cu verde”, potrivit interimarului, iar „cei care se preocupă de fotografii şi cărucioare” să fie aduşi alături de Pomul ţării, tot conform dispoziţiei primarului interimar. Ursu a indicat Regiei „Lumteh” ca pe parcursul zilei de luni să verifice toate lămpile pentru ca iluminarea de sărbătoare să funcţioneze în momentul în care va fi aprins pomul. Potrivit şefului interimar al Direcţiei Cultură, Leonid Gorceac, sărbătorile de iarnă vor lua startul în amiaza zilei de 23 decembrie. La rândul lui, şeful interimar al Asociaţiei de gospodărire a spaţiilor verzi, Eliferie Haruţa, a raportat că bradul care este deja instaurat în PMAN, are mai mult de 24 de metri şi a fost puţin deteriorat când a fost transportat „din codru de la Căuşeni”. În afară de acesta, spune sursa citată, vor mai fi instalaţi alţi 3 brazi mai mici, de fiecare parte a celui central. Haruţa a mai spus că toţi cei 7 brazi au fost procuraţi de la ÎS „Moldsilva” contra sumei de 14 mii de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.