De Revelion vom avea în jur de 0 grade

De Revelion, pe 31 decembrie, sunt prognozate în jur de 0 grade ziua, iar în noaptea dintre ani temperaturile vor oscila între -13 şi -3 de grade Celsius. Şefa Centrului Naţional de Prognoze Meteorologice, Tatiana Strugac, a declarat pentru Info-Prim Neo că temperaturile care se aşteaptă nu depăşesc norma. Cele mai scăzute temperaturi s-au înregistrat în anul 1909, când au fost -22 de grade în capitală, iar maxima a fost înregistrată în 1971: +12 grade. De Revelion vom avea parte doar de zăpada care a căzut până acum. În primele zile ale noului an temperaturile vor varia între -3 şi +2 grade ziua şi între -8 şi -1 grade noaptea. Precipitaţii nu sunt prognozate. Meteorologii au emis şi o avertizare cod galben pentru perioada 29-31 decembrie, când pe drumuri se va menţine gheţuş. Pe lacuri gheaţa va fi subţire. Mersul pe ea este periculos.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.