De Paştile Blajinilor spre cimitirul de pe strada Doina vor fi organizate rute suplimentare
[Reluare din 08.04.10]
De Paştile Blajinilor, pe 11 şi 12 aprilie, vor fi organizate rute suplimentare spre cel mai mare cimitir din capitală, de pe strada Doina, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Primăriei Chişinău.
Va fi organizată ruta de autobuz suplimentară „C”, de la str. Vasile Alecsandri până la str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”), cu itinerarul: tur – str. Vasile Alecsandri, str. Alexandru cel Bun, str. Ierusalim, bd. Grigore Vieru, bd. Renaşterii Naţionale, str. Poştei, str. Putnei, str. Vasile Badiu, str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”), retur – str. Doina, str. Vasile Badiu, Calea Orheiului, bd. Renaşterii Naţionale, str. Albişoara, str. Vasile Alecsandri. Pe rută vor circula câte 10 autobuze pe schimb.
Ruta suplimentară de autobuz „D”, de la bd. Renaşterii Naţionale (Circul) până la str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”), cu itinerarul: tur – bd. Renaşterii Naţionale, Calea Orheiului, str. Ceucari, str. Socoleni, str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”), retur – pe acelaşi traseu. Pe ruta de autobuz „D” se vor planifica câte 30 de autobuze pe schimb.
Ruta de autobuz nr. 27, de la bd. Renaşterii Naţionale (Circul) până la str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”), cu itinerarul: tur – bd. Renaşterii Naţionale, str. Tudor Vladimirescu, str. Kiev, bd. Moscova, str. Studenţilor, str. Socoleni, str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”), retur – pe acelaşi traseu. Pe această rută vor circula câte 10 unităţi de transport pe schimb.
Troleibuzele de pe rutele nr. 24, 25 şi 26 vor circula pe tot parcursul zilei, iar numărul de unităţi de transport rulante se vor stabili după necesitate.
Microbuzele de pe rutele nr. 126, 127, 132, 134, 162, 180, 184 şi 189 vor circula până la Cimitirul „Sfântul Lazăr”.
Circulaţia transportului, cu excepţia transportului public, pe str. Doina, tronsonul cuprins între str. Socoleni şi intrarea principală în Cimitirul „Sfântul Lazăr” va fi sistată.