De Paşti cetăţenii vor trece mai uşor vămile interne
În perioada sărbătorilor de Paşti procedurile de trecere prin posturile vamale interne de control vor fi simplificate. Subiectul a fost discutat în cadrul grupurilor de lucru pentru problemele vamale, la care au participat experţi de pe ambele maluri ale Nistrului, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Serviciului Vamal.
În cadrul şedinţei au fost identificate mecanisme noi de conlucrare în domeniul anti-fraudă, şi a schimbului de informaţii operative privind transportarea mărfurile prin regiunea transnistreană şi prin posturile vamale interne de control.
De asemenea vor fi sporite măsurile de supraveghere asupra reţelelor infracţionale şi se va elimina orice posibilitate de transportare a mărfurilor prin ocolirea posturilor vamale interne de control, a declarat director general al Serviciului Vamal, Tudor Baliţchi.