De parlamentari depinde dacă va fi sau nu referendum, secretar CEC

Odată cu colectarea numărului necesar de semnături pentru iniţierea unui referendum privind alegerea preşedintelui ţării prin vot direct de către popor şi confirmarea acestor semnături de către Comisia Electorală Centrală, în cel mult 6 luni legislativul va trebui să decidă asupra oportunităţii sau inoportunităţii de organizare a plebiscitului. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, secretarul CEC, Andrei Volentir, a spus că iniţiativa se va încununa cu succes doar dacă parlamentarii vor considera că este oportună desfăşurarea acestui referendum, transmite IPN.

Andrei Volentir a menţionat că, dacă Parlamentul va găsi de cuviinţă să organizeze referendumul, înseamnă că va adopta o hotărâre în acest sens şi, din momentul adoptării acestei hotărâri, CEC va avea la dispoziţie 60 de zile pentru a organiza procedurile de desfăşurare a referendumului.

Secretarul CEC a amintit despre anul 2003, când fostul lider politic Dumitru Braghiş a adunat semnături într-o chestiune similară. Braghiş, fiind parlamentar, având tribuna Parlamentului pentru a susţine această iniţiativă, totuşi nu a izbutit să o ducă până la un final logic. „Iniţiativa respectivă s-a prăfuit timp de 6 luni în Parlament, iar după expirarea termenului de 6 luni parlamentarii s-au frecat pe mâini şi au spus că nu mai este actuală tema. Până la urmă, totul va decide Parlamentul”, a notat Andrei Volentir.

Secretarul CEC a menţionat că pentru început, iniţiatorii acestei idei trebuie să facă o adunare de constituire a grupului de iniţiativă, la care să participe cel puţin 300 de oameni, care vor delega cel puţin o sută de oameni în grupul de iniţiativă. Grupul de iniţiativă, conform procesului verbal, se înregistrează la CEC. Persoanele nominalizate în acest grup sunt acreditate, obţin legitimaţii de colector de semnături, comisia tipăreşte formularele tipizate ale listelor de subscripţie. Pe fiecare listă de subscripţie se va regăsi textul preconizat pentru a fi supus plebiscitului.

Aceşti colectori au la dispoziţie cel mult 90 de zile pentru a aduna nu mai puţin de 200 de mii de semnături, din cel puţin jumătate din unităţile administrativ teritoriale din ţară. Aceste liste vor fi depuse la CEC spre verificare şi validare. Comisia, dacă în urma verificării va constata că toate semnăturile sunt valabile şi legal colectate, înseamnă că aprobă o hotărâre în acest sens şi o transmite spre examinare Parlamentului”.

Platforma „Demnitate şi Adevăr” a creat duminică, 1 noiembrie, Grupul de iniţiativă care va colecta semnături pentru iniţierea referendumului privind alegerea preşedintelui ţării prin vot direct de către întregul popor.  Organizatorii şi-au propus să adune cel puţin 300 de oameni care vor merge în întreaga ţară pentru colectarea semnăturilor

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.