De luni, în Chișinău începe sezonul de încălzire

Pentru toți consumatorii din municipiu Chișinău, sezonul de încălzire 2022-2023, începe de luni 7, noiembrie. O dispoziție în acest sens a fost semnată astăzi de viceprimarul Irina Gutnic, transmite IPN.

Potrivit dispoziției, preturile de sector, Direcția generală locativ-comunală și amenajare, gestionarii fondului locativ cu orice formă de proprietate, agenții economici și alți consumatori de energie termică vor pregăti obiectivele aflate în gestiune pentru primirea agentului termic.

SA „Termoelectrica”. și SA „Apă-Canal Chișinău” urmează să asigure conectarea obiectivelor fondului locativ municipal la sistemul centralizat de termoficare, conform contractelor încheiate.

„Știu că vor bate la buzunare prețurile pentru energia termică, dar nu putem să nu solicităm conectarea la căldură. Foarte mulți locuitori ne-au scris, mai ales tinerele familii cu copii mici, că este frig în locuințe. 26 de mii de familii vor primi în acest an compensații din partea Primăriei Chișinău, 40% din suma din facturi, anul trecut fiind 21 de mii de familii. Scumpirile de circa șapte ori la agentul termic vor fi resimțite și la bugetul municipal, cheltuielile vor crește considerabil”, precizează primarul Ion Ceban.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.