De la începutul anului în incendii şi-au pierdut viaţa şase copii

O femeie de 80 de ani, a decedat luni într-un incendiu provocat de o defecţiune a sobei. Şeful Serviciului operativ al Departamentului Pompieri şi Salvatori, Sergiu Gubenco, spune că femeia a murit în propria casă din s. Bravicea, Călăraşi, asfixiindu-se cu gaze şi fum. Decesul din Bravicea este al 105-lea, pe parcursul anului curent, cauzat de incendii. Sergiu Gubenco afirmă că în anul curent numărul incendiilor şi al victimelor a crescut considerabil. Cauzele principale ale incendiilor sunt încălcările normelor de exploatare a sobelor şi aparatelor de încălzire, urmate de fumatul în pat, jocul copiilor cu focul etc. Astfel, numărul incendiilor produse în anul curent depăşeşte cu 34 la sută numărul incendiilor înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar numărul victimelor – cu 40 la sută. În primele două luni ale anului trecut în timpul incendiilor nu şi-a pierdut viaţa nici un copil, iar de la începutul anului 2006 în incendii au murit 6 copii. În cele 506 incendii, înregistrate în anul curent, au decedat 105 persoane.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE