De la 1 octombrie vizele pentru Belgia şi Finlanda pot fi primite la Centrul Comun de Eliberare a Vizelor la Ambasada Ungariei

De la 1 octombrie cetăţenii R. Moldova vor putea obţine vize de scurt sejur în Belgia şi Finlanda la Centrul Comun de Eliberare a Vizelor (CCEV) din cadrul Ambasadei Ungariei la Chişinău. Ambasadorul ungar, György Varga, a declarat într-o conferinţă de presă miercuri, 30 septembrie, că de la 1 ianuarie 2010 la centru va adera Grecia, iar cu Olanda, Norvegia, Elveţia, Croaţia şi Slovacia au loc negocieri, transmite Info-Prim Neo. „Acest proiect a devenit unul popular în domeniul afacerilor externe al UE, un bun exemplu de colaborare cu ţările din lumea a treia. Centrul a devenit popular şi printre cetăţenii R. Moldova, astfel încât aceştia nu mai pierd timp şi bani pentru a obţine viză în ţările vecine, unde există consulate ale ţărilor unde doresc să călătorească”, a spus ambasadorul Ungariei la conferinţa de presă. György Varga a menţionat că prin asemenea acţiuni, Ungaria susţine activ modernizarea şi cursul european al R. Moldova, indiferent de culoarea guvernării de la Chişinău. Ambasadorul a mai spus că CCEV este pregătit să primească un număr şi mai mare de doritori de a obţine viză, după aderarea acestor ţări. CCEV a fost deschis la 25 aprilie 2007. În prezent aici pot fi depuse documente pentru perfectarea vizelor în Ungaria, Austria, Danemarca, Letonia, Slovenia, Estonia, Suedia, Islanda, Marele Ducat de Luxemburg. Ţările fac parte din spaţiul Schengen al UE. De la deschidere până în prezent CCEV a eliberat peste 13 mii de vize pentru cetăţenii moldoveni. Potrivit datelor centrului, cel mai mare număr de moldoveni solicită viza în scopuri de de vizită, odihnă şi business. De la începutul anului CCEV a respins circa 13% din cereri. Viza pentru orice ţară costă 35 euro şi este eliberată în maximum 10 zile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.