Procesul de destrămare a Uniunii Sovietice a început mult mai devreme decât s-a produs de facto. Or, deja în anii 1980 erau semnale destul de vădite ale unor factori, în primul rând, de ordin economic, dar și de ordin internațional care arătau că URSS nu mai poate supraviețui în continuare. Cercetările istoricilor au scos la iveală că acel sistem era bazat pe violență, în care nu exista dreptul la libertate – fapt despre care majoritatea cetățenilor nu cunoșteau. Chiar și așa în societate sunt oameni care mai sunt bântuiți de nostalgie după acele vremuri, însă aceasta nu este decât o nostalgie după anii de tinerețe. Declarații în acest sens au fost făcute de către participanții la dezbaterea publică „De ce și cum a dispărut URSS? De ce provoacă și acum nostalgie?”, organizată de Agenția de presă IPN.
Expertul permanent al proiectului, Igor Boțan, a declarat că, prăbușirea Uniunii Sovietice s-a încheiat odată cu semnarea Acordurilor Belovezhya și a Declarației de la Alma-Ata la 8 și, respectiv, 21 decembrie 1991, care au stabilit o uniune confederală a majorității fostelor republici sovietice, Comunitatea Statelor Independente. Pe 25 decembrie 1991, președintele sovietic Mihail Gorbaciov și-a dat demisia, iar a doua zi, 26 decembrie 1991, Sovietul Republicilor al Sovietului Suprem al URSS a adoptat o declarație privind disoluția URSS.
„Sigur că toate aceste evenimente finale au fost precedate de un proces îndelungat. Pentru mine punctul de start este Conferința a XIX-a de partid care a avut loc în iunie-iulie 1988 și care a adoptat rezoluția privind democratizarea societății sovietice care de fapt a permis pluripartitismul în Uniunea Sovietică. Imediat au început declarațiile de suveranitate în republice baltice în 1988, iar în 1990 a început deja parada declarării independenței – iarăși republicile baltice. În acelea circumstanțe a fost adoptată legea privind procedura de ieșire din Uniunea Sovietică, lucru care s-a întâmplat în 1990. În același 1990, Federația Rusă pe 12 iulie a fost a patra republică sovietică, care și-a declarat suveranitatea. Pentru a opri acest proces a fost inițiat referendumului din 17 martie 1991, care a pus bazele așa-zisului proces de la Novoogarevsky. Acesta urma să transforme Uniunea Sovietică într-o confederației a statelor suverane. Puciul din 18-21 august 1991 a pus capăt acestui proces și a început deja parada declarării intendenței”, explică Igor Boțan.
Referindu-se la semnificația nostalgiei, expertul a precizat că aceasta reprezintă idealizarea evenimentelor, vremurilor, locurilor cu care sunt asociate amintirile plăcute. „Efectele nostalgiei se rezumă la amintirile din trecut, care par mai atractive decât trecutul însuși. Pe o scară a intensității, retrăirile nostalgice variază de la o tristețe dulceagă până la stări obsesive sau depresive. Tipuri de nostalgici sunt reflexivi și restauratori. Nostalgicii cuprinși de tristețe și stări depresive sunt reflexivi, contemplativi. Iar cei cuprinși de sări obsesive sunt adepți ai restaurării URSS, în diverse forme imperiale”, a mai spus Igor Boțan.
Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, doctor în istorie, consideră că perioadă practică de destrămare începe cu anul 1985 și anume procesul „perestroika”. Anume în acea perioadă, anii1985-1988, s-au copt toate premisele pentru începutul procesului așa-zis de restructurare. Potrivit lui, Partidul Comunist și-a dorit foarte mult păstrarea monopolului asupra tuturor sferelor vieții, însă perioada care a urmat din 1988 până în 1991 a demonstrat inconsistența acestor idei.
„Eu cred că procesul de destrămare a Uniunii Sovietice a început mult mai degrabă. Deja în anii 1980 erau semnale destul de vădite ale unor factori, în primul rând de ordin economic, dar și de ordin internațional care arătau că Uniunea Sovietică nu mai poate supraviețui în continuare. Războiul din Afganistan din 1979 a grăbit și mai mult acest proces. Și schimbarea secretarilor generali ai Comitetului central al Partidului Comunist după moartea lui Brejnev – Cernenco, Andropov, venirea lui Gorbaciov a demonstrat încă o dată slăbiciunea acestui sistem care a afectat practic toate sferele”, a notat Igor Șarov.
În opinia sa, un alt aspect care trebuie scos în evidență ține de violența pe care s-a bazat sistemul sovietic. Potrivit lui, faptul că majoritatea cetățenilor Uniunii Sovietice nu au cunoscut o perioadă îndelungată tot calvarul unui stat criminal este o problemă. În calitate de membru al Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului totalitar comunist din 2010, timp de jumătate de an a avut acces la documente secrete ale Partidului Comunist, ale Ministerului de Interne, ale Securității etc. „Atunci am înțeles și mai mult drama poporului român din Basarabia, dar aceasta se referă practic la toate republicile sovietice socialiste, care făceau parte din vechiul imperiu al unui stat bazat pe violență, unde dreptul la libera exprimare nu exista”, a mai spus rectorul USM.
Octavian Țîcu, doctor în istorie, lector universitar, consideră că „factorul Gorbaciov” este cel mai important în disoluția Uniunii Sovietice, chiar dacă acesta, în intențiile sale, a fost departe de aș dori destrămarea URSS. Mai mult, își dorea sincer reconstruirea Uniunii Sovietice în baza unor postulate autentice leniniste, sincere cum le credea ei. „Factorul Gorbaciov este important și prin prisma propriei personalități, pentru că el a fost tânăr, nu mai avea aderența față de moștenirea Celui de-al Doilea Război Mondial, care vederea Europa de Est ca pe un trofeu al realizărilor sovietice. În plus, venea dintr-o familiei de represați, ambii bunei ai săi fusese represați de regimul stalinist. Viziunea lui de schimbare a Uniunii Sovietice de fapt a prefigurat tot acest amalgam de schimbări”, susține istoricul.
În opinia sa, al doilea factor important este rivalitatea între Est și Vest și mai ales rivalitatea între cele două supraputeri. Or, erodarea sistemului sovietic a fost o consecință a supra solicitării din punct de vedere economic. În timpurile sale cele mai crâncene, mai mult de 25% din bugetul Uniunii Sovietice pleca spre înarmare, ceea ce într-o perioadă extrem de critică însemna că URSS nu mai rezista acestei concurențe. „Supremația modelului occidental de fapt și emanația permanentă acestei superiorități au fost factorii care au influențat și opinia publică atât în occident, atât în blocul comunist, cât și în Uniunea Sovietică”, a mai spus Octavian Țîcu.
Potrivit lui, criza economică este considerată a fi motivația principală a acestor necesități de transformare. Criza sovietică se manifesta deja în anii 1970, iar Uniunea Sovietică rămânea în urmă la toți parametrii de dezvoltare și de consum, însă aceste lucruri nu se cunoșteau. „A fost un amalgam de factori, dar să nu uităm un lucru foarte important, care a devenit clar deja în perioada postcomunistă, mai ales. Destrămarea URSS a fost influențată și de rivalitatea lui Elțin și Gorbaciov, adică între tendința de menținere a URSS și dorința Rusiei și a elitelor politice ruse care vedeau Uniunea Sovietică deja ca un balast. A exista rivalitatea între centrul rus autentic, așa să-i spunem, cel național și cel sovietic reprezentat de Gorbaciov, dar mai ales de mobilizările naționale și de elitele comuniste la nivel local, care au înțeles avantajele de a avea republici, state în detrimentul unui colos pe care îl vedeau absolut ineficient”, a spus Octavian Țîcu
Dezbaterea publică la tema „De ce și cum a dispărut URSS? De ce provoacă și acum nostalgie?”, este a 11-a ediție din ciclul „100 de ani de URSS și 31 de ani fără URSS: Nostalgia după Himere”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.
