Săptămâna trecută s-au întâmplat două lucruri importante în domeniul securității și apărării Republicii Moldova. S-au întâmplat aproape concomitent și aceasta a putut să le sporească vizibilitatea și importanța. Pe de o parte, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care a anunțat intenția Republicii Moldova de a suspenda participarea țării la Tratatul cu privire la forțele armate convenționale în Europa (FACE), semnat cu încă 34 de ani în urmă la Paris. Pe de altă parte, tot la Paris, tot săptămâna trecută, Moldova a semnat Acordul cu privire la cooperarea în domeniul apărării cu Franța. Timp de circa o săptămână cât a trecut de atunci, au fost atestate reacții dintre cele mai diferite cu referire la evenimentele respective: de la aprobare hotărâtă, până la condamnare tot atât de hotărâtă, de la entuziasm până la îngrijorare și chiar frică în legătură cu efectele pe care le pot produce acțiunile respective. Ce presupun, care sunt eventualele beneficii și riscuri pentru societatea moldovenească pe care le pot genera acțiunile respective și de ce opinia publică este atât de împărțită – au discutat participanții la dezbaterea publică: „De ce se suspendă Tratatul privind forțele armate convenționale?”, organizată de Agenția de Presă IPN.
Expertul permanent al proiectului, Igor Boțan, a declarat că armele convenționale sunt arme care nu sunt interzise de convențiile internaționale, adică sunt arme care nu folosesc energie nucleară, chimică sau biologică pentru a funcționa. În schimb, folosesc mijloace mecanice, electrice sau chimice pentru a-și produce efectul. Termenul este utilizat din 1949, când a fost semnată prima convenție internațională în acest sens la Geneva. „Armele neconvenționale sunt cele din lista armelor care fac obiectul convențiilor, adică sunt interzise de convenții – cum ar fi gloanțele explozive, armele chimice/bacteriologice etc. Forțele armate convenționale cuprind cinci categorii principale de arme și echipamente numite convenționale, respectiv – tancuri de luptă, vehicule blindate de luptă, artilerie, elicoptere de atac și avioane de luptă”, explică expertul.
Potrivit lui, cursa înarmărilor reprezintă una din cele mai grave amenințări la adresa umanității, prin dezvoltarea unor capacități din ce în ce mai evoluate de distrugere. Deși ar trebui să constituie o garanție pentru securitatea lumii, armele și diversele echipamente militare în „mâna” unor lideri sau actori iraționali continuă să fie un factor de profundă insecuritate.
Referitor la tratatele internaționale, Igor Boțan a subliniat că cele mai multe țin de neproliferarea armelor nucleare, balistice, dar și armelor convenționale. Există 10 astfel de tratate, iar o parte dintre ele nu mai sunt în vigoare. „Tratatul privind neproliferarea armelor nucleare a fost aprobat de Adunarea Generală a ONU la 12 iunie 1968 și deschis spre semnare la 1 iulie 1968, iar pe 5 martie 1970 a intrat în vigoare. Pe 26 mai 1972 la Moscova a fost semnat Tratatul privind limitarea sistemelor de apărare antirachetă antibalistică, iar pe 26 mai 1972, tot la Moscova a fost semnat Tratatul de limitare strategică a armelor (SALT I). Tratatul de limitare strategică a armelor (SALT II) a fost semnat pe 18 iunie 1979 la Viena, iar Tratatul privind forțele nucleare cu rază intermediară a fost semnat pe 8 decembrie 1987 la Washington. A urmat Tratatul privind forțele armate convenționale din Europa (CFE) care a fost semnat pe 19 noiembrie 1990 la Paris, dar și Tratatul privind reducerea armelor strategice ofensive START-1, apoi START-2, START-3 etc.
Totodată, spune expertul, în 1999, la Summitul OSCE de la Istanbul, a fost semnată o versiune actualizată a Tratatului FACE, ținând cont de noile condiții (dizolvarea Tratatului de la Varșovia și extinderea NATO). Însă trendurile ulterioare au fost de așa natură, încât de exemplu, în 2007, președintele rus Vladimir Putin a semnat decretul „Cu privire la suspendarea de către Federația Rusă a Tratatului privind forțele armate convenționale în Europa și a tratatelor internaționale conexe”, iar în mai 2023, președintele Federației Ruse a semnat o lege prin care denunță Tratatul privind forțele armate convenționale din Europa”, a mai spus Igor Boțan.
Fostul ministru al apărării, Vitalie Marinuța, a menționat că atunci când vine vorba despre Tratatul din 1990, posibilitatea semnării acestuia a apărut cu începere din anul 1985, când au început să se încălzească relațiile între Uniunea Sovietică și Blocul Nord Atlantic condus de SUA. În acea perioadă președintele american, George Bush, spunea că ar putea apărea o nouă eră mai predispusă pentru pace.
„Contextul era că atât lagărul socialist, cât și NATO erau predispuse să lucreze pentru a stopa goana înarmării. S-a convenit să se limiteze armele convenționale, pentru ca să nu existe posibilitatea pentru o invazie rapidă și ca să nu existe tehnica necesară la îndemână. Se urmărea ca raportul de forțe să fie egal. În special pentru că, atunci, Uniunea Sovietică avea forțe mult mai mari concentrate în această parte a Europei, decât țările NATO din Europa. S-a decis să fie o zonă restricționată – de la Oceanul Atlantic, până la munții Ural, Marea Caspică. De asemenea, s-a convenit să se lucreze pe cinci tipuri de bază de armament – tancuri, mașini blindate, artilerie grea, avioane de luptă și elicoptere”, explică ex-ministrul apărării.
Vitalie Marinuța a precizat că Tratatul din 1990 stipula anumite limitări, cum ar fi 40 de mii de tancuri, 60 de mii de blindate, în jur de 40 de mii de unități de artilerie. „Au intrat în Tratatul de la Varșovia țările Bulgaria, România și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Din Uniunea Sovietică, geografic să vorbim, cădeau sub incidența acestui Tratat practic districtele militare – transcaucazian, Leningrad, nord-caucazian și districtul Odesa, unde practic era și Republica Moldova. Din partea NATO, din punct de vedere geografic era Grecia, Islanda, Norvegia și Turcia. Se permitea pentru NATO 4 700 de tancuri, 5900 de blindate și în jur de 6 mii de instalații de artilerie”, a notat fostul ministru.
Potrivit lui, Republica Moldova, după ce a devenit țară independentă, la fel ca și alte republici din Uniunea Sovietică, a semnat acest Tratat. „Drept rezultat am avut și noi cota de armament convențional pe care am putut să-l avem. Dacă vorbim pur tehnic, ni se permitea în jur de 210 unități de tancuri de luptă. Deci, nu avem niciunul, dar avem dreptul la 210. Ca să știe și cei care vorbesc că Moldova se înarmează. Nu, Moldova, nu a avut pur și simplu nimic. Noi fiind o țară neutră, am avut dreptul, conform Tratatului dat, să deținem 210 tancuri, 210 mașini blindate, 130 de mașini de luptă cu armament greu, 250 piese de artilerie și chiar și avioane de luptă – maximum 50 de unități”, a precizat Vitalie Marinuța.
Pavel Horea, expert în domeniul securitate, Comunitatea WatchDog.md, consideră că Tratatul privind forțele armate convenționale din Europa, semnat pe 19 noiembrie 1990 la Paris, a început să aibă probleme chiar de la semnare. Or, în preambulul acestui acord, a fost menționat că statele se obligă să renunțe la amenințarea cu forța sau utilizarea forței în raport cu alte state. Însă au urmat conflictele din fostul spațiu sovietic, în care a participat și Federația Rusă – fapt care a însemnat deja o încălcare a acestui tratat. Respectiv, deficiențele erau prezente chiar de la început.
„Pentru că acordul din 1990 era între două blocuri, iar un stat din cadrul unui bloc practic s-a dezintegrat, a fost necesar să fie renegociat. Respectiv, în 1999 la Istanbul a fost semnat un acord adițional la Tratat. Erau părți noi semnatare deja Federația Rusă ca entitate aparte, blocul NATO cu statele care aderase. Conform acelor prevederi, Federația Rusă a fost cea care a avut de câștigat, pentru că i s-a permis să întoarcă o parte din tehnica militară de luptă – avioane, elicoptere, de a le repoziționa din nou în districtele sale la vest de Ural. Or, conform acordului din 1990, o bună parte din tehnica militară trebuia să fie transferată peste Munții Ural”, a menționat expertul.
Potrivit lui, după anul 1999 a fost o serie de state care au semnat acordul adițional, însă au refuzat să ratifice acest acord în parlamentele sale. „Vedem ulterior, cum alte state, cum ar fi Georgia, Ucraina, au refuzat să ratifice în Parlament acest acord adițional anume prin prisma faptului că Rusia nu și-a dus până la capăt înțelegerea. Aici deja este vorba despre un joc politic, în care Republica Moldova și alte state care aveau tangențe cu Federația Rusă au încercat să folosească acest acord pentru a obține anumite pârghii în influențarea deciziilor. După 1999, Rusia a început să pună presiune mai mare asupra statelor care urmau să facă parte din blocul NATO, în special asupra statelor baltice care au aderat la NATO și au refuzat să ratifice acest acord. Acest fapt i-a dat prilej Rusiei să înceapă discuțiile prin prisma problemei că acest acord nu funcționează, pentru că unele state nu l-a ratificat și că nu este respectat de către NATO și țările membre”, susține Pavel Horea.
Expertul a precizat că în 2007, ca urmare a tensiunilor crescânde, Rusia a suspendat acest Tratat. A urmat invazia în Georgia și alte acțiuni care au distrus practic acest acord, pentru că statele au văzut că el nu funcționează, statele sunt invadate. Respectiv, nu mai era văzută o necesitate pentru ca statele să-și reducă efectivele de tehnică militară, de soldați pentru că acest lucru nu aduce o siguranță. „După anul 2014, se poate de spus că acest acord nu mai era funcțional sub nicio formă, chiar dacă unele state erau parte semnatare. Iar după invazia din 2022 din Ucraina, acest acord a devenit nul. Respectiv, alte state, printre care și Republica Moldova, nu a văzut sensul să mai facă parte din acest Tratat, pentru că un actor principal al acestuia a încălcat prevederile și a ieșit unilateral din el”, a mai spus Pavel Horea.
Dezbaterea publică la tema „De ce se suspendă Tratatul privind forțele armate convenționale?” este ediția a 302-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat de Agenția de presă IPN cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.
