„De multe ori m-am exprimat că n-ar fi fost rău dacă am fi angajat un prim-ministru din străinătate, așa cum a făcut Argentina, care prin anii 60 ai secolului trecut, fiind înglodată în datorii, a angajat un prim-ministru nipon, care a scos țara din acel impas socio-economic...”
---

De vocație sunt chimist-tehnolog. În activitatea-mi profesională am elaborat multe tehnologii și instalații industriale, multe dintre care au fost implementate în Economia Națională. Cu toate că nu sunt economist, însă pentru a lansa o nouă producere tehnologul întotdeauna va face un studiu de fezabilitate, în care se cere să dea un răspuns clar la multiplele întrebări, inclusiv:

1. dacă marfa care va fi produsă va fi de o calitate mai înaltă sau va avea un preț mai redus;
2. existența materiei prime;
3. personal calificat;
4. stabilitatea economică, socială, politică;
5. piață de desfacere a produsului.

Vă asigur că și firmele, care doresc să vină în Moldova elaborează un asemenea studiu de fezabilitate. Într-o anumită măsură, aceste cercetări pot fi extrapolate la Republica Moldova în ansamblu. Eu îmi voi construi articolul din 3 părți: situația socio-economică a Moldovei până la independență, în acești ani de independență și ce ar urma să facem pentru a îmbunătăți situația.

Situația socio-economică până la Independență

Către anul 1990 în RSS Moldovenească locuiau circa 4.3 mln locuitori și republica avea cea mai înaltă densitate a populației din URSS, de 122 locuitori la km2, fără resurse minerale strategice. Peste 50% din populație trăia la sate și se ocupa cu agricultura. Produsul Intern Brut era format aproape în proporții egale (40-43%) de agricultură și, respectiv, industrie. Comparativ cu situația de azi, populația trăia destul de bine. Exista o stabilitate economică și socială.

Perioada de stagnare brejnevistă a condus la scăderea disciplinei în muncă, formarea unui decalaj în remunerarea muncii clasei muncitoare și a intelectualității, ceea ce a provocat apariția fenomenului corupției. A scăzut calitatea educației la toate nivelurile. Către anul 1985, cercetarea tehnico-științifică în Uniunea Sovietică rămânea în urmă față de țările dezvoltate cam cu 40 ani.

Deschiderea gorbaciovistă care s-a manifestat la noi prin mișcarea Frontul Popular a trezit setea poporului spre libertate, revenirea la tradițiile populare, limbă și alfabet.

Cu toate că nu a reușit unirea cu România, populația rămânea foarte entuziasmată și credea că vom fi liberi și vom trăi mai bine.

Situația în anii de Independență

Formarea statului independent și suveran Republica Moldova a început cu apariția Interfrontului, cu mișcări secesioniste în UTA Găgăuzia și în stânga Nistrului. Conducerea țării nu a fost la înălțimea așteptărilor populației.

Privatizarea pământului, primită cu entuziasm de țărani care credeau că, fiind proprietari, vor trăi mai bine. Privatizarea întreprinderilor de stat și a mijloacelor de producție contra bonuri s-a dovedit a fi ineficientă. Din păcate, noi nu am avut sfetnici, care să ne îndrume în calea nouă aleasă. Pe atunci România, tot țară din lagărul socialist, se afla într-o situație socio-economică și mai rea ca noi.

Venirea lui Mircea Snegur la putere, fie-i țărâna ușoară, s-a manifestat prin decretarea agriculturii drept Calea Strategică de Dezvoltare a Economiei Naționale, cale care a dus la o sărăcire bruscă a populației. Din alte motive, dar același lucru s-a întâmplat și în celelalte foste republici sovietice. S-au întrerupt lanțurile tradiționale de mișcare a produselor. Rubla sovietică s-a devalorizat brusc, încât noile țări formate din fostele republici sovietice au rămas fără mijloace financiare pentru a efectua relații comerciale legitime.

Fostele întreprinderi industriale cu profil militar din Moldova și-au întrerupt activitatea, iar puținele întreprinderi industriale cu profil civil au început să sufere de lipsă de materii prime și de piețe de desfacere. Toate încercările unui grup de entuziaști de a moderniza aceste întreprinderi prin aducerea unor firme străine și de a lansa producții civile la fostele întreprinderi industriale militare nu a fost susținută de guvernare.

Pe atunci eu am încercat să atenționez conducerea republicii despre pericolul alegerii acestei căi de dezvoltate și am scris un articol pentru ziarul Parlamentului „Sfatul Țării”, unde prin argumente am vrut să provoc conducerea țării la revizuirea căii de dezvoltare. Printre argumentele invocate atunci au fost:

1. Republica Moldova dispune de puțin teren arabil, în jur de 0.58 ha pe cap de locuitor. Ce culturi agricole poți crește pe un așa teren ca să obții un PIB de 20000 dolari (aproximativ acest PIB pe cap de locuitor îl aveau țările înalt dezvoltate)?;
2. Moldova se află în zona unei clime instabile (secetă, înghețuri, grindină, vânturi năprasnice etc.) care pot simțitor diminua producția;
3. agricultura în țările înalt dezvoltate este masiv subvenționată de stat, de altfel și în perioada sovietică la fel era subvenționată masiv de stat. Mircea Snegur, fost președinte de colhoz și secretar al PCM, responsabil de agricultură știa acest lucru. Din ce mijloace noi trebuia să subvenționăm agricultura?

Din contra, ceream ca numaidecât să menținem și să dezvoltăm industria, pentru  că aceasta este calea de dezvoltare adevărată a Republicii Moldova. Dar conducerea ziarului, la nivel de redactor-șef adjunct, nu a vrut să publice acest material. Încercările ulterioare de a atenționa factorii de decizie despre acest pericol nu s-au încununat de succes. Guvernele care s-au perindat au menținut prioritatea dezvoltării agriculturii în planurile lor. Pe parcursul acestor ani am încercat de mai multe ori să ajung la politicieni, presa națională, să atrag atenția că din punct de vedere al dezvoltării noastre acționăm greșit, dar nu am fost auzit.

Prin anii 90 eu am studiat rezultatele investigațiilor anterioare geologice de ce bogății subterane dispune Republica Moldova și, în afară de materiale de construcții, bentonită, diatomită și puțin petrol și gaze naturale, nu am găsit nimic. Faptul că peste 50% din populație trăiește la țară la fel este un indice negativ, deoarece în majoritatea țărilor dezvoltate la țară trăiesc doar 4-10% din populație.

În lume se consideră că chezășia succesului în dezvoltarea unei națiuni (țări) este calitatea specialiștilor și nivelul ridicat al cercetării tehnico-științifice. În perioada sovietică, în Moldova cercetarea avea preponderent un caracter fundamental. La uzinele experimentale, înființate pe lângă Institutele de Chimie și Fizică ale Academiei de Științe așa și nu a fost lansată producția vreo unui produs nou, rezultat al cercetării autohtone. Vom constata că nici în perioada următoare de independență la fel nu a fost lansată nicio producție autohtonă, așa că aceste întreprinderi au fost lichidate: una a fost demolată și astăzi pe locul ei se construiesc blocuri de locuit, iar în alta au fost deschise birouri. Cercetarea în domeniul agrar, care în perioada sovietică avea un caracter aplicativ, a activat destul de eficient în acea perioadă (soiuri noi de plante, noi tehnologii de cultivare), dar în perioada de independență cercetare aproape că nu are loc.

Aproximativ 25 ani în urmă, Universității Tehnice a Moldovei i-a fost transmisă la balanță Uzina Etalon, care trebuia să fie baza de producere a unor noi producții autohtone, elaborate de savanții Universității. Eu personal nu am auzit să fi fost lansată vreo producție la această uzină, doar că nu demult specialiștii de la UTM au construit un sputnic artificial, care a fost lansat în spațiu. Astfel, Republica Moldova a devenit o țară cu cercetare cosmică.

Toate guvernările de până acum au neglijat știința. Academia de Științe a Moldovei, ca for de conducere a cercetării științifice, s-a dovedit impotentă. Trecerea institutelor academice la Ministerul Educației la fel nu a fost eficientă, Ministerul nici nu a încercat să întreprindă ceva. Acum aceste institute de cercetare „au migrat” și s-au „aciuat” pe lângă Universități, care la fel nu știu ce să facă cu ele.

Despre atestarea academică nici nu face să vorbim. În perioada sovietică aveam vreo 100 de doctori în știință (doctori habilitat în versiunea moldavă), care erau atestați la Moscova. Acum avem peste 6 mii de doctori habilitat, dar știință competitivă nu avem. Apropo, în lumea civilizată există un singur grad științific - doctor în filosofie, prescurtat PhD (echivalentul a doctor în știință autohton) și ei au știință competitivă.

Despre calitatea specialiștilor autohtoni. După elaborarea Legii Educației, noi am trecut învățământul preuniversitar obligator de la 11 ani la 9 ani (de ce nu la 8 ani ca în România și în alte țări, nu înțeleg), am adăugat suplimentar învățământul liceal cu încă 3 ani, neobligator. Învățământul superior l-am divizat în două: la nivel de licență (3 ani) și de master (1-2 ani).

Despre învățământul preuniversitar nu o să vorbim aici.

Hotărârea de trecere a studiilor universitare la nivel de licență nu a fost argumentată, deoarece pentru a pregăti un bun specialist în domeniul științelor exacte, inginerești și medicale, 3 ani nu sunt suficienți. Bravo, Universitatea de Medicină și Farmacie, care și-a păstrat sistemul vechi de studii de 5 ani. Apropo, majoritatea universităților europene nu au acceptat durata de studii de 3 ani la nivel de licență.

Trecerea la studiile de licență de 3 ani a avut loc cu lichidarea orelor practice și seminarelor, dificile atât pentru profesori, cât și pentru studenți. Au fost lăsate doar prelegerile, lucrările de laborator și examenele, iar în unele cazuri doar prelegerile și examenele. Manualele, cândva traduceri ale unor manuale străine foarte bune, scrise de savanți cu renume, au fost înlocuite cu manuale autohtone - compilații din manuale sovietice. Prin sălile bibliotecilor, care cândva erau pline de studenți, „șuieră vântul”. Aproape că lipsește și cercetarea științifică universitară, unde cândva erau antrenați masiv studenții din cursurile superioare.

Despre stabilitatea socială și politică de asemenea nu avem ce vorbi.

Iar acum să vorbim despre firmele străine, care și-au deschis activitate economică la noi în țară. Eu le-aș caracteriza ca „firme de o zi”: într-o zi au descărcat utilajul și materia primă, a doua zi angajează muncitori necalificați și încep producția. Nu le place ceva – în altă zi și-au strâns utilajul și producția, l-au încărcat în transport și au plecat. Au revoir! În fond au venit firme de croitorie și mai dăunezi – de cablaje auto, care necesită multă forță de muncă. Industria autohtonă este reprezentată în fond de industria alimentară și a materialelor de construcție. În anul 2016, ponderea activității industriale (nealimentare) în PIB era de aproximativ 5%.

Ce este de făcut?

Eu personal nu cred în perspectiva că în Republica Moldova pot veni mari companii străine, care ar deschide producții industriale cu angajarea masivă a populației autohtone. Toate argumentele guvernării actuale și celor anterioare că noi vom modifica legislația actuală, vom crea noi facilități pentru business-ul străin nu sunt serioase. Voi argumenta această concluzie:

1. dacă ne uităm la cerințele din studiul de fezabilitate, atunci Republica Moldova nu prezintă niciun interes pentru firmele străine. Nici piață de desfacere atractivă, nici materii prime, nici forță de muncă calificată, iar în ultimul timp în general nu mai avem forță de muncă liberă. Cândva autorul acestor rânduri a încercat să aducă în Moldova o firmă italiană de producere a sintifonului (umplutură pentru hainele groase), dar ea s-a deschis în România. Un alt entuziast a vrut să aducă o firmă care ar produce profiluri pentru ferestrele termopan, dar ea s-a deschis în Ucraina. Acum 50 de ani, India, China, Indonezia, Filipine erau țări extrem de sărace, dar cu multă populație. Companiile internaționale și-au deschis produceri în aceste țări, unde exista forță de muncă ieftină, piețe de desfacere uriașe și aceste țări au început să se dezvolte. Ați observat că firmele „de o zi” de la noi își scot din țară producția? Nu există piață de desfacere!;
2. Forța de muncă din Republica Moldova, în primul rând, este puțină, dispersată și necalificată. Faptul că mai avem multă populație rurală este un mare minus. Noi încercăm prin Programul „Satul European” să creăm condiții de trai cât de cât pentru populația de la țară, dar din păcate nu le putem da de lucru. Producția agricolă se va concentra și vor rămâne și mai puțini angajați în activitatea agricolă. Trebuie să facem tot posibilul ca populația rurală să migreze spre orașe, iar acolo să creăm locuri de muncă.

În condițiile reale cred că singura soluție e să ne unim cu România - frații noștri de sânge. Eu nu sunt politician. O asemenea unire ar crește populația României, ceea ce o va face și mai atractivă pentru investitori. Dar și noi am avea de lucru și am trăi mai bine. Apropo, PIB-ul pe cap de locuitor al României e mai mare ca al Rusiei, așa că argumentele unora de a ne întoarce sub aripa Rusiei sunt nefondate.

Dacă, totuși, hotărâm să rămânem independenți și cu aspirații de integrare în Uniunea Europeană, atunci situația este foarte tristă. Faptul că noi am obținut această perspectivă nu e meritul Moldovei. Dacă nu era invazia Rusiei în Ucraina, iar poziția UE a devenit ceva mai confuză în acest caz din cauza politicilor ei anterioare față de Rusia, ceea ce a facilitat invazia, noi nu am fi avut această perspectivă. Noi trebuie să recunoaștem că suntem un stat falimentar. La început am supraviețuit datorită remitențelor conaționalilor noștri care lucrează în străinătate. Acum ne mai împrumutăm masiv atât din țară, cât și din străinătate. Crește vertiginos datoria de stat. Permanent cerem/primim subsidii, granturi de la țările bogate, după mine, un lucru destul de rușinos, parcă am fi ologi. Am crescut brusc salariile și pensiile, dar ele nu sunt asigurate de bugetul public. Mulți speră că, devenind membri ai Uniunii Europene, pentru noi se va deschide o finanțare masivă europeană. Dar această finanțare va fi în infrastructură, în subvenționare la nivel european a agriculturii, asigurare cu energie, dar nu va crea producții industriale noi. 

După cum am demonstrat mai sus, agricultura nu e salvarea Moldovei, iar ca să relansăm producția industrială trebuie de lansat cercetarea științifică aplicativă. Trebuie de identificat domeniile în care avem perspective de a crea produse noi (mai puține materiale și mai multă inteligență). La început, putem căuta printre brevetele autohtone și chiar străine idei pentru dezvoltarea unei produceri. Locurile de lucru și producția industrială o vor crea acești savanți și nu Guvernul. Statul trebuie să susțină asemenea cercetări. Lichidăm titlul științific de doctor habilitat și lăsăm doar PhD. Țin minte, într-un proiect de grant elaborat de noi prin anii 2005-2006, am angajat un savant din Canada. Dumnealui mi-a prezentat un CV pe trei pagini și el era doar PhD! Vom lua exemplul țărilor dezvoltate ca lansarea unei noi producții autohtone să fie susținută de stat.

Apropo, despre dezvoltarea Tehnologiilor Informaționale (TI). Eu am activat 27 ani în acest domeniu, am programat, cu toate că nu am studiat la o Facultate de Informatica, care pe atunci nici nu exista. Informatica operează cu noțiuni foarte abstracte. Nu toți studenții pot fi programatori. Oamenii simpli nici nu pot înțelege de ce un programator scrie a = a + 1. După cum a spus cândva Dale Carnegie, doar 6% din populație ar putea să aibă succes în comerț. Asta se referă și la programatori. Eu aș spune că doar 6% din studenții care studiază TI vor deveni buni programatori. Eu știu ce spun. Așa că, dragi guvernanți, nu vă faceți iluzii în privința creșterii numărului de programatori. Menționez, că pregătirea specialiștilor în domeniul TI în instituțiile de învățământ a fost și rămâne a fi extrem de slabă. Majoritatea specialiștilor buni în domeniul IT sunt autodidacți.

Despre educație. În acești 32 de ani de independență am avut vreo 17 miniștri ai educației și niciunul bun. Nu avem nici specialiști în Ministerul Educației. În general, domeniul educației este poate unul din cele mai conservatoare, foarte costisitor și schimbările în domeniu decurg foarte lent. Modificări în politica educațională chiar și în țările bogate se fac odată în 40-50 de ani, cu o pregătire minuțioasă de cel puțin 10 ani. Uite că noi în 32 de ani am reușit să adoptăm două legi ale educației și ambele imperfecte.

Dacă s-ar putea de făcut ceva în sistemul educațional mai rapid, aceasta se poate face doar în instituțiile de învățământ superior. În acest sens, ar trebui:

1. de împrumutat programele de studii și manualele din instituții de învățământ superior prestigioase de peste hotare;
2. de introdus modelul studiilor prin module, care asigură studii de calitate garantată;
3. de lichidat sistemul de apreciere a cunoștințelor prin 10 puncte și aplicat un sistem nou de apreciere a cunoștințelor:
   • posedă cunoștințe la nivelul cerut de programă – notă trecătoare;
   • nu posedă cunoștințe la cerințele programei de studiu - notă netrecătoare.

Acest sistem este aplicat masiv în instituțiile de învățământ superior de peste hotare;

4. de lichidat puzderia de instituții de tip SRL private. De interzis deschiderea unor specialități paralele (economie, drept) în mai multe instituții de învățământ;
5. de mărit substanțial salariul profesorilor universitari, dar de făcut și o selecție riguroasă a lor, organizând concursuri de angajare (cum a fost cândva);
6. odată ce am adus cercetarea academică în instituțiile de învățământ superior, de lansat cercetarea științifică cu implicarea studenților;
7. de calculat foarte serios durata studiilor de licență, neglijând recomandările de la Bologna;
8. de lichidat studiile autohtone la nivel de master și aspirantură, deoarece nu avem nici cercetare științifică competitivă, nici specialiști de forță în Economia Națională, dar vom accepta studiile de master și de obținere a unui titlu academic în instituții de studii superioare și cercetare prestigioase de peste hotare;
9. de asigurat calitatea studiilor la toate disciplinele la nivel aplicativ, iar la specialitatea aleasă – la nivel creativ.

Acest lucru ar fi fost bine de făcut încă în anii 90 ai secolului trecut. Acum va fi foarte greu de efectuat.

Referitor la dezvoltarea agriculturii în Moldova. Eu nu am văzut nici în anii 90, nici acum perspective de dezvoltare a acestei ramuri. Până prin anii 70 ai secolului trecut, pe teritoriul Moldovei cădeau anual circa 700-750 mm/m2, acum doar 300-350 mm/m2. Ca să aplicăm irigarea, nu dispunem de suficiente surse de apă, dar nici toate solurile noastre nu permit aplicarea irigării. Datorită încălzirii globale, situația se va înrăutăți și mai tare.

Mie-mi place politica Franței în acest domeniu. Dreptul de a activa în acest domeniu îl au firmele agricole, pe bază de licență, ce au specialiști cu studii superioare în domeniu. În anul 2000, când noi am elaborat tehnologia de producere a biodieselului din uleiuri vegetale și trebuia să facem un studiu de fezabilitate, am reținut acea condiție că producătorii agricoli din Franța din start trebuiau să obțină nu mai puțin de 60 chintale (6 tone) de grâu la hectar. Pe atunci fermierii noștri obțineau 30 chintale de grâu la hectar. Apropo, în Germania, pe solurile lor sărace, fermierii obțineau pe atunci 40 - 45 chintale de semințe de rapiță la hectar, pe când fermierii noștri – doar 10-11 chintale la hectar. Politica agrară trebuie regândită fundamental.

Concluzii de final

Republica Moldova, devenind independentă, cu o structură a economiei nedezvoltată, cu specialiști slabi și fără practică de dezvoltare ca stat liber, a nimerit între țări înalt dezvoltate, cu un nivel înalt de dezvoltare a economiei, cu specialiști de înaltă calificare, cu mărfuri calitative la prețuri comparativ mici. Produsele industriale, care le produceam noi în perioada sovietică momentan au devenit necompetitive atât privind calitatea, cât și prețul de cost. Spre nenorocul nostru, noi nu am avut bogății subpământene strategice să le putem comercializa, ca să trecem mai ușor „șocul” intrării în piața liberă mondială.

Alegerea agriculturii în calitate de Cale Strategică de Dezvoltare  a Economiei Naționale a fost fatală. Dacă am fi fost mai deștepți, ar fi fost necesar de făcut o analiză serioasă a posibilităților de dezvoltare.

Eu deja am pomenit de faptul că chezășia dezvoltării unei națiuni libere se ține pe calitatea specialiștilor săi și pe nivelul înalt al cercetării tehnico-științifice. Însă anume acest domeniul a fost în totalitate neglijat de toți guvernanții noștri.

Eu încă o dată rămân la concluzia că cea mai reală soluție pentru Moldova e unirea cu România. Nu văd perspective „luminoase” de dezvoltare doar prin aderarea noastră la Uniunea Europeană ca stat independent.

Desigur că de un real folos ne-ar fi fost niște „tutori”, care să ne sfătuiască și să ne îndrume, dar noi nu i-am avut. De multe ori m-am exprimat că n-ar fi fost rău, dacă am fi angajat un prim-ministru din străinătate, așa cum a făcut Argentina, care prin anii 60 ai secolului trecut, fiind înglodată în datorii, a angajat un prim-ministru nipon, care a scos țara din acel impas socio-economic.
---

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacției. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacției.