La Chişinău a fost proiectat filmul românesc „De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu. Pelicula a fost prezentată publicului din Republica Moldova în contextul Zilei internaţionale anticorupţie, marcată la 9 decembrie, transmite IPN.
Filmul prezintă istoria procurorului Cristian Panait, interpretat de actorul Emilian Oprea, un tânăr idealist care investighează cazul unui coleg suspectat de luare de mită, fals, uz de fals şi sustragere de documente. Ancheta însă are implicaţii la nivel înalt şi îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Pelicula are la bază un caz real din România anilor 2000, când un procuror s-a sinucis în toiul anchetării unui caz de presupusă corupţie.
La proiecţia specială a filmului a fost prezentă şi ambasadoarea Regatului Ţărilor de Jos în România şi Republica Moldova, Stella Ronner-Grubacic. „Din punctul meu de vedere, aducerea acestui film în Moldova este o continuare firească a tuturor eforturilor pe care le-am făcut până acum aici. Ambasada Olandei a fost implicată în sprijinirea multor activităţi legate de reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţiei. Sunt aici şi pentru a vă asigura pe toţi că Olanda este alături de Moldova în toate eforturile sale de a-şi reforma şi moderniza sistemul judiciar”, a spus ambasadoarea.
După vizionare, spectatorii au avut posibilitatea să discute cu regizorul filmului şi cu doi experţi anticorupţie din România.
Anterior, filmul „De ce eu?” a fost proiectat la Cahul, iar astăzi (10 decembrie) va putea fi vizionat şi la Bălţi, în incinta Universităţii de Stat „Alecu Russo”, începând cu ora 18.00. Filmul are şi subtitrări în limba rusă, iar intrarea este liberă.
Proiecţia este organizată de Centrul de Resurse Juridice din Moldova şi Expert Forum (România), cu sprijinul Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos.