Pământul se lucrează sau se prelucrează?
După apariția articolului de miercuri, 1 octombrie 2014, un cititor al rubricii lansate de IPN, al cărui prenume e Sidor, s-a interesat dacă e corectă îmbinarea „a prelucra pământul”. Răspunsul la întrebare îl găsiți consultând DEX-ul. (A lucra pământul = A-l supune unor acțiuni sistematice pentru a-l face să rodească = A-l cultiva.) În perioada sovietică, filologii atenționau referitor la calcurile lingvistice pătrunse masiv în limbajul vorbitorilor nostril din cauza traducerii arbitrare și neinspirate, deci eronate, a unor cuvinte și expresii rusești. (În cartea sa „Cuvântul potrivit la locul potrivit” (1979, 1987), Valentin Mândâcanu include acest calc explicând că e folosit după rusescul „обрабатывать землю”.) Dacă greșeala nu-i deranja pe mulți în acei ani când rusa domina în societate, azi nu mai poate fi tolerată. Nu de alta, dar afirmând (declarativ?!) că româna este denumirea corectă a limbii noastre, în realitate, nedebarasându-ne de „moldovenisme”, arătăm neserioși în fața lumii în acest al doilea deceniu de secol XXI. Vă recomandăm să vedeți în dicționare care sunt sensurile verbelor „a lucra” și „a prelucra” pentru a stabili dacă există o diferență între ele. Sunt și alte verbe interesante la capitolul derivării prin prefixare („a albi”, „a înălbi”, „a duce”, „a induce”, „a interesa”, „a cointeresa”, „a găti”, „a pregăti”). Vom reveni.
În + … / Din + … / La + … / De la + …
Cititorilor noștri (Vasile, Lena, Ana), care ne-au expediat propozițiile completate cu prepoziții, le spunem că s-au descurcat bine, fapt pentru care îi felicităm. Ne-a plăcut și gluma persoanei care s-a prezentat cu pseudonimul „LA ITALIA”: Toata lumea spune „Am fost la Italia”. Referitor la prepozițiile în, din, la, de la, urmate de substantive ce denumesc continente, țări, regiuni, localități (orașe, sate), cele două reguli de folosire a lor sunt suficient de clare. 1. În / Din + denumire de continent, de țară, de regiune. (Mergem în Europa. El a revenit din America de Nord. Ele au plecat în Italia. Ce îmi veți aduce din Franța? Ce se mai întâmplă în Transnistria? Ce noutăți din Crimeea aveți?) 2. La / De la + denumire de oraș, de sat. (Ei au de mers la Orhei? Ele când se vor întoarce de la Ungheni? Am cutreierat Republica Moldova de la nord la sud și de la vest la est: de la Naslavcea la Giurgiulești și de la Criva la Palanca.) Nu prezintă dificultăți nici regulile de folosire a prepozițiilor la, în, de la, din, urmate de substantive ce denumesc instituții și interiorul unui spațiu. (Bunica este internată la spitalul nr. 1, în salonul nr. 7. / La ora 13:00, el a plecat de la hotelul „Chișinău”, din camera în care era cazat.) În alte exemple propuse ne-au interesat prepozițiile românești care diferă de cele din rusă: la masă (за стол/ом), la volan (за рулём); la telefon (по телефону); a se îndrăgosti de … (влюбиться в …); a divorța de … (разводиться c …).
Feminine cu terminațiile -e și -i la plural
În exercițiul cu substantive feminine ne-am propus ca scop clarificarea unor aspecte ce țin de formarea pluralului lor (cu terminațiile -e și -i) și de modalitățile de constituire a genitiv-dativului singular cu articol hotărât (cu desinențele cazuale -ei și -ii). (Folosirea obligatorie a virguLEI, conform reguLII, înălțimea balustrADEI, lungimea strĂZII, melodia colinDEI, prețul oglinZII, tăișul LAMEI, angajații vĂMII, din cauza aLARMEI, pereții cAZĂRMII, prețul pernEI, prețul pLĂPUMII). Am inclus întenționat într-un exemplu substantivul feminin „colindă” care are și forma de substantiv neutru „colind”. Sperăm în unul din articolele viitoare să ne referim și la substantivele neutre.
Masculinele inanimate: sunt multe în română?
Azi punem în discuție unele aspecte, în opinia noastră interesante, referitoare la substantivele masculine. Astfel, spre deosebire de cele neutre, inanimate în limba română, substantivele masculine, în marea lor majoritate, sunt animate. Acest fapt ne permite să facem o diferențiere între structurile cu substantive la acuzativ. (Aștept autobuzul. Aștept directorul. Îl aștept pe director.) Prezintă interes masculinele care, ca excepție, sunt inanimate. Pentru persoanele care studiază limba noastră, aceste substantive creează anumite probleme. Întrebarea pe care ne-o adresează studenții la ore e următoarea: cât de multe sunt și cum trebuie memorizate? Dacă vi se pare interesantă tema respectivă, vă propunem să citiți articolul în continuare.
Sunt masculine câteva denumiri de articole de îmbrăcăminte și de încălţăminte: blugi (jeans / джинсы), chiloţi (underpants / трусы), colanţi (tights / колготки), pantaloni (pants / брюки); adidași, bascheţi, teniși (sneakers / кроссовки), ciorap/i (socks / носки), cipic/i (slippers / тапочки), pantof/i (shoes / туфли). E clar că determinanții se vor acorda, în mod obligatoriu, cu determinații. (El și-a cumpărat niște cipici comozi. / Ea își caută niște colanți negri.) Atenție: nu fac parte din această categorie substantivele neutre „slipuri” (briefs / плавки) și „dresuri” (tights / колготки).
Alte substantive masculine inanimate denumesc produse de patiserie: biscuit/(ţ)i (biscuit / бисквит), colac/i (knot-shaped bread / калач), covrig/i (pretzel / бублик), cozonac/i (pound cake / кулич); de mezeluri: caltaboş/i (black pudding / домашняя колбаса), cârnăcior/i (sausage / сардельки), crenvurşt/i (frankfurters / сосиски), mic/i (little sausage / мититей), șașlâc/i (skewers / шашлыки). Deși dicționarele noastre atestă ultimul cuvânt din enumerarea făcută, e firesc să folosim femininul românesc frigăruie, la plural frigărui, pentru preparatul gătit la grătar de noi, iar pentru cel preparat conform rețetei popoarelor din Caucaz – șașlâc. (Ce gustoase sunt frigăruile noastre! La fel ca șașlâcii caucazieni?)
De ce crénvurștii nu sunt crenvúște, nici …?
Substantivul masculin inanimat „crénvurști” dă, uneori, unor vorbitori bătaie de cap. În primul rând se cere remarcat faptul că forma corectă de pronunțare e cea cu accentul pe vocala -é-, nu pe -u-. Îmi amintesc un caz când o vânzătoare m-a întrebat de ce pronunț acest cuvânt altfel decât îl rostesc unii vorbitori. Răspunsul meu a fost simplu: pentru că sunt filolog. Convingerea mea este însă că nu numai un filolog poate și trebuie să pronunțe corect acest buclucaș cuvânt, ci toți vorbitorii de română, astfel contribuind la dispariția formelor incorecte de tipul: crenvuști, crenvurște, crenvuște sau chiar … сасиште ori сасишть. Alt caz mi s-a întâmplat recent, când am fost cu un grup de studenți germani la Iași. Aflându-ne în localul unei cafenele, o studentă a observat că pe lista de bucate cuvântul în discuție era scris cu -m-, nu cu -n-. Chiar nu putem să nu exclamăm: bogat în forme este „crénvurștul” nostru!
Sunt masculine inanimate și unele denumiri de legume, de zarzavaturi, de fructe: ardei (pepper / перец), cartof/i (potato / картофель), castravete/(ţ)i (cucumber / огурец), dovlecel/i (zucchini / кабачки), morcov/i (carrot / морковь); pepene/i verde/(z)i (watermelon / арбуз), pepene/i galben/i (melon / дыня), strugure/i (grape / виноград). Prezintă interes cuvântul „cartof” pe care îl auzim și într-o altă formă atât la singular, cât și la plural. Am dori să știm dacă vi-e interesantă relația în care se află cuvintele „castraveți” și „pepeni”, „poamă”, „striguri” și „ciorchini”. Oprim aici înșiruirea masculinelor inanimate în speranța că nu v-am plictisit total. Promitem să revenim la această temă (dacă veți insista).
Vă felicit: accentul e pe vocala -i- din ultima sau din penultima silabă?
La diverse acțiuni prilejuite de aniversări, în mesajele pentru cel omagiat este prezent verbul „a felicita”.
Vă felicit cu prilejul împlinirii unei vârste numite a înțelepciunii. Toată lumea bună vă apreciază meritele pe care le aveți în calitate de savant, de profesor, de făuritor de școală românească, de pictor, de compozitor, de textier, de scriitor și de om de omenie. Cei care v-au citit cărțile la care ați trudit și pe care le-ați editat pe parcursul a mai mult de treizeci de ani, v-au ascultat îndemnul preluat de la latini „Cunoaşte-te pe tine însuţi” (1983) și l-au urmat, acceptând apoi adevărul că în viață e inevitabilă „Vârsta barierelor”(1987) și că este mai ușor de înțeles ce se întâmplă în această lume dacă se revine la începuturile devenirii noastre – „Daciada” (1991, 1993) – și se găsesc, concomitent, tangențe între „Noi şi biografia omenirii” (1998), astfel descoperitorii de frumos fiind încercați de „Ispita nemuririi” (2000), chiar dacă aceasta se află „Dincolo de imposibil ” (2001). Oricum, atunci când „Victoria Speranţei” (2003) îi însoțește pe cei cutezători, ei ajung în „Templul Bunătăţii” (2005) și îl ajută pe „Cel rătăcit” (2009) să revină de unde a plecat, oferindu-i-se „A doua şansă” (2011) pentru a le putea dărui și el celor dragi „Fărâme de suflet” (2011) și pentru a simți savoarea prilejuită de „Neodihna cuvintelor” (2012). Cititorului micuț i-ați relatat despre „Aventurile lui Ionuț” (2013), astfel făcându-l să-și înțeleagă rostul în eternal enigmă „Eu și lumea” (2013). Viața însă continuă și, după ce trece „Pragul” (2014) cel înarmat cu înțeleptele „Aforisme” (2014), este întrebat: „Şi tu eşti singur?” (2014). Mai apoi, cu bunătatea și cumsecădenia care vi le-a dat bunul Dumnezeu, dar și cu irepetabilul zâmbet mucalit, mărturisiți tuturor despre „Surâsul zeilor” (2014). La mulţi ani, domnule Aurelian Silvestru! Toţi împliniţi şi plini de toate, inclusiv de cărţi!
Dragi cititori, scrieţi-ne ce formă a verbului „a felicita”, cea cu accentul pe vocala -i- din ultima sau din penultima silabă (felicit, feliciți, felicită), o folosiţi în vorbire.
Alexei Axan
