DCFTA însemnă mai puţină corupţie şi mai multă libertate, ambasador

Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv (DCFTA) depăşeşte cadrul unui document ce vizează regimul comercial. Implementarea acestuia va oferi posibilitatea de a ancora statul Republica Moldova într-un sistem de valori general recunoscute. Piaţa Republicii Moldova va fi integrată într-o piaţă mare, cu 500 de milioane de consumatori. DCFTA însemnă mai puţină corupţie, mai multe drepturi pentru agenţii economici şi consumatorii producţiei lor, mai multă libertate în promovarea iniţiativelor creatoare şi mai mult dinamism economic, a comunicat, Pirkka Tapiola şeful Delegaţiei UE în Moldova, la o primă dezbatere publică despre impactul DCFTA asupra agenţilor economici, transmite IPN.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Economiei, în parteneriat cu Asociaţia Businessului European şi Corporaţia Financiară Internaţional (IFC), care face parte din Grupul Băncii Mondiale. „Opţiunea de integrare europeană a Republicii Moldova este un proces transformaţional, ce va permite modernizarea ţării şi economiei”, a declarat vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei.

În cadrul conferinţei, Luc Pierre Devigne şi Octavian Calmâc, negociatori principali ai DCFTA, au prezentat ultimele evoluţii ale negocierilor, impactul asupra sectoarelor agricol, industrial şi prestării de servicii şi au răspuns la întrebările reprezentanţilor antreprenoriatului. În special s-au referit la unele aspecte ce ţin de standardizare, certificarea producţiei, regimul vamal şi fiscal.

Pe post de moderator, Eugen Osmochescu (IFC) a spus că aceasta a fost prima conferinţă dintr-un ciclu care va continua pe tot parcursul anului 2014 şi care are menire de a explica agenţilor economici prevederile DCFTA, modul de aplicare, avantajele, precum şi cerinţele de competitivitate la care trebuie să răspundă şi asistenţa oferită de UE în acest sens.

Evenimentele se vor desfăşura cu sprijinul financiar al guvernului Suediei. Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Ingrid Tersman, a spus că Suedia, ca şi Republica Moldova, este o ţară mică, cu o economie deschisă, dar a reuşit să obţină succese în dezvoltare şi în obţinerea unei prosperităţi pentru cetăţenii ei. Ingrid Tersman şi-a exprimat speranţa că şi  agenţii economici din Moldova vor fructifica oportunităţile noi apărute, creând un viitor bun pentru ei, familiile lor şi pentru ţară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.