Datorită voluntarilor donatori, Moldova deține stocul necesar de sânge

Datorită donatorilor voluntari de sânge și componente sanguine, Republica Moldova poate spune că deține rezerva necesară de sânge pentru a interveni în orice situație de risc în care e nevoie de sânge. O spune ministra Ala Nemerenco, transmite IPN.

În cadrul unui eveniment dedicat donatorilor de sânge, organizat la Palatul Național, ministra a remarcat că pe parcursul unui an se înregistrează peste 120 de mii de transfuzii de sânge, pentru care e nevoie de minim 70 de mii de oameni. Ea și-a manifestat recunoștința pentru donatorii de sânge, spunând că aceștia trebuie apreciați. Potrivit ministrei, chiar dacă e timp de pace, sistemul de sănătate are nevoie de foarte mulți litri de sânge pentru a salva viețile oamenilor  din accidente rutiere, în urma nașterilor complicate sau a operațiilor făcute de chirurgi. În afară de voluntari, susține Ala Nemerenco, societatea trebuie să cunoască că un mare procent din donatorii este personalul medical.

La rândul său, vicedirectorul Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, Silvia Roșca, a remarcat că ziua de azi este un prilej de a aduce un omagiu donatorilor de sânge, produs care se poate obține doar de la persoana fizică. Ea a îndemnat oamenii, atunci când au un moment liber, să se apropie la punctele de donare și să doneze.

În cadrul evenimentului, Ministerul Sănătății a înmânat diplome celor mai exemplari voluntari, donatori de sânge sau componente sanguine în 2022.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.