Datoriile fondului locativ pentru consumul de agent termic trebuie înghețate, expert

Datoriile istorice ale fondului locativ față de furnizorul de căldură trebuie înghețate pentru a nu bloca reorganizarea asociațiilor care gestionează fondul locativ. Este sugestia expertului IDIS Viitorul Victor Parlicov, care spune că, timp de 26 de ani, s-au acumulat datorii de peste 2,5 miliarde de lei față de furnizorul de căldură, iar fondul locativ rezidențial are o pondere de 98% din totalul creanțelor, transmite IPN.

În cadrul unei dezbateri publice, expertul a menționat că 80% din asociațiile care gestionează actualmente fondul locativ au forma juridică depășită. Reorganizarea acestora în Asociații de Coproprietari în Condominiu este blocată întrucât li se impune să preia datoriile istorice aferente blocului.

Alla Poltavcenco, administratoare a unei Asociații a Proprietarilor de Locuințe Privatizate (APLP), spune că trebuie de stabilit concret ale cui sunt aceste datorii. În condițiile în care locatarii sunt consumatorii finali, ei ar trebui să achite aceste datorii, nu asociațiile de locatari. Potrivit lui Victor Cojocaru, președintele unei Cooperative de Construcție a Locuințelor (CCL), o problemă este faptul că populația social vulnerabilă nu are suficiente surse pentru a-și achita energia termică consumată.

Directorul comercial „Termoelectrica”, Victor Puiu spune că înghețarea datoriilor nu este o soluție. Sunt datorii reale față de furnizor, pentru agent termic consumat, și trebuie plătite. „Toți încearcă să invoce drepturi, dar nimeni nu vrea să-și recunoască obligațiile contractuale. Avem contracte care expres prevăd cine sunt consumatorii și care este procedura de facturare”, a spus Victor Puiu.

Nicolae Glingean, director dezvoltare în cadrul „Termoelectrica”, a menționat oportunitatea instalării sistemului de distribuție pe orizontală a energiei termice. Aceasta permite controlul individual al consumului, contorizarea fiecărui apartament în parte. Blocurile locative cu un astfel de sistem au economii la facturi de peste 30%.

Potrivit responsabililor Direcției generale locativ-comunală și amenajare din Chișinău, Asociațiile de Coproprietari în Condominiu sunt la această etapă cea mai potrivită formă de administrare a fondului locativ din municipiu. Trecerea la această formă de gestionare a fondului locativ poate însă dura în timp întrucât este implicat factorul uman, dar și din cauza unor contradicții în legislație și în cadrul normativ. Recent și o asociație patronală recomanda înregistrarea Asociațiilor de Coproprietari în Condominiu, care le va permite locatarilor să decidă cum să gestioneze curțile de bloc și să evite situațiile în care sunt oferite autorizații de construcție a blocurilor noi în interiorul curților.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.