Problema datoriei părții transnistrene față de Gazprom va fi discutată în contextul reglementării conflictului transnistrean, a declarat Vadim Ceban, președintele Consiliului de Administrație al „Moldovagaz” SA, în cadrul unei conferințe de presă. Răspunzând la o întrebare IPN cu privire la datoria de peste 7 mlrd dolari a părții transnistrene, Vadim Ceban a menționat că subiectul este destul de complicat. „Nimeni niciodată nu a spus să fie asumată acea datorie de către Guvern. Este datoria comercială a „Moldovagaz”. Pentru prima oară noi ne-am concentrat pe datoria care a fost formată pe malul drept (în comparație cu anii trecuți, când partea rusă aborda în comun datoriile, n.r.)”.
„Ceea ce ține de datoria nemijlocită a „Тираспольтрансгаз-Приднестровье” și care se atribuie regiunii transnistrene, această întrebare va fi discutată la etapa de organizare a ședinței Comisiei mixte interguvernamentale moldo-ruse și, respectiv, în carul discuțiilor și semnării acordului interguvernamental în care urmează a fi reglementată inclusiv datoria respectivă”, a menționat Vadim Ceban.
Șeful de la „Moldovagaz” a precizat că protocolul Comisiei interguvernamentale va fi publicat și acolo va fi prezentat mecanismul achitării datoriei malului stâng al Nistrului. În opinia sa, sunt mai multe posibilități în acest sens: transferarea datoriei de la „Moldovagaz” către „Тираспольтрансгаз” și altele. „Șapte miliarde de dolari este o sumă serioasă. Fără o soluție politică, această problemă nu va putea fi rezolvată”, a adăugat Vadim Ceban.
Solicitat să comenteze opinia unor experți, exprimată în cadrul dezbaterilor organizate la IPN, conform căreia delegația moldovenească la negocierile de la Sankt Petersburg nu a folosit bine factorul transnistrean în negocierile cu Gazprom, în sensul că Federația Rusă era gata să ofere „Moldovagaz” un preț avantajos pentru a nu lăsa fără gaze nerecunoscuta republică nistreană, căreia îi oferă dintotdeauna sprijin, Vadim Ceban a preferat să nu comenteze. „Nici nu a fost abordat subiectul. Cel puțin, eu pot să vă confirm că noi ne-am axat pe elemente de formulă, elemente comerciale și pe reglementarea datoriilor”, a precizat președintele Consiliului de Administrație al „Moldovagaz” SA.