Datele din sistemul educațional, mai accesibile

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a lansat Sistemul Informațional de Management în Educație (SIME), transmite IPN. Accesând sime.md, toți actorii implicați în procesul educațional vor putea obține date complexe și actualizate, cu un grad minim de eroare, promit autoritățile.

Sergiu Harea, coordonator al proiectului, spune că sistemul va permite obținerea de date pe mai multe compartimente, precum: abandonul școlar, rețeaua școlară, numărul de copii în clase, distanța dintre școală și elev, școlile de circumscripție etc. Totodată, datele venite din sistem vor fi utilizate la formula de finanțare per elev.

Site-ul va putea fi accesat în trei limbi. Aici vor fi publicate rapoarte care vor conține date despre numărul de elevi, de profesori, numărul de discipline, date cu privire la infrastructura școlară. Părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale vor putea urmări dacă dotările instituției de învățământ răspund solicitărilor.

Crearea unei hărți electronice a sistemului educațional din Republica Moldova este fără îndoială un pas înainte în dezvoltarea întregului sistem educațional din țară, crede ministrul Monica Babuc. „Avem nevoie de acces rapid la o informație exhaustivă și care ne-ar permite să luăm decizii rapide și competente. Asta se va face prin colaborare rapidă și interferența dintre diverse sisteme educaționale”, a adăugat Monica Babuc.

Pentru actualizarea și coordonarea datelor din sistem, fiecare instituție va avea un administrator. Acesta, în colaborare cu directorul instituției, dar și cu toți profesorii va coordona cu datele. Sistemul va avea și un administrator raional care gestionează toate datele din instituțiile din raion, și un administrator național.

Pentru realizarea proiectului Banca Mondială a donat 365 de mii de dolari.

  • monica babuc despre sistemul informationat de management in educatie.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.