Echipa Clubului sportiv de dans „Codreanca” va reprezenta R. Moldova la Campionatul Europei Formaţii Standard din acest an cu o compoziţie, în premieră, pe melodii autohtone. Aceasta ar putea fi ultima compoziţie semnată de soţii Petru şi Svetlana Gozun. Preşedintele Federaţiei de dans sportiv din R. Moldova, Petru Gozun, preşedinte al Clubului „Codreanca”, a comunicat într-o conferinţă de presă marţi, 10 octombrie, că atât dânsul, cât şi soţia sa, cel mai probabil, într-un an vor renunţa să mai facă coregrafie, lăsând această responsabilitate pe seama discipolilor lor. Petru Gozun nu a exemplificat melodiile pe care va dansa formaţia din Moldova, dar a precizat că a fost depusă o muncă enormă în a sintetiza melodii cum sunt cele ale lui Ion Suruceanu şi ale formaţiei Zdob şi Zdub. O parte dintre melodii au fost adaptate de către autori special pentru această compoziţie. Dansatorii vor purta costume naţionale stilizate. Campionatul Europei Formaţii Standard va reuni la Chişinău în data de 13 octombrie, sâmbătă, echipe din peste 10 ţări. Până în prezent şi-au anunţat participarea 16 formaţii. Numărul acestora ar fi fost mai mare, dacă capitala nu s-ar fi confruntat, de Hram şi de Ziua Naţională a Vinului, cu lipsa locurilor de cazare în hotele şi în sectorul particular. Până în prezent la campionatele europene şi mondiale pentru formaţii R. Moldova a fost reprezentată doar de Clubul sportiv de dans „Codreanca”. Solicitat dacă şi alte echipe ale cluburilor din ţară au în următorii câţiva ani şansa să participe la competiţii de asemenea anvergură, preşedintele Federaţiei a răspuns afirmativ, dar a precizat că este destul de dificil să pregăteşti pe parcursul a mai mulţi ani cel puţin 10-11 perechi de dansatori. La 13 şi 14 octombrie, în paralel cu Campionatul Europei Formaţii Standard, va avea loc şi competiţia internaţională ”Chişinău Open”, organizată tradiţional din anul 1992, mai întâi de ziua oraşului, iar apoi de Hram. La competiţie vor participa până la o mie de perechi din peste 15 ţări ale lumii, în programele Standard şi Latino, la categoriile juvenili, juniori I şi juniori II, tineri şi adulţi. Petru Gozun a evitat să precizeze costurile organizării celor două competiţii, motivând acestea se evaluează după eveniment, dar a precizat că nu vor depăşi 400-800 mii lei. Cea mai mare parte dintre cheltuieli şi le asumă dansatorii. Sâmbătă, 13 octombrie, competiţia nu va fi transmisă în direct la postul naţional de televiziune, pe motiv că aceasta coincide cu meciul de fotbal R. Moldova – Turcia. Va fi însă retransmisă a doua zi, împreună cu finalele de duminică. Echipa Clubului sportiv de dans „Codreanca” este multiplă campioană europeană şi mondială.