Compania de dans din Japonia Kanazawa Butoh Kan va prezenta pe 4 iunie, pe scena Teatrului „Eugene Ionesco” din Chişinău, spectacolul „Fulger în toamnă târzie”, în programul Zilelor Culturii Japoneze în Republica Moldova, transmite IPN.
Regizorul spectacolului şi coregraful principal al trupei, Moe (Toshio) Yamanato, a spus luni, 3 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă, că spectacolul este construit pe ideea că oamenii nu vor renunţa niciodată la a-i face pe alţii să recunoască existenţa lor. „În funcţie de împrejurări, oamenii îşi schimbă modul de exprimare pentru a transmite sentimentele lor”, a mai spus regizorul. Spectacolul are la bază trăiri şi sentimente din viaţa personală a regizorului.
Spectacolul va începe ora 19.00. Acesta este subtitrat în limbile română şi rusă.
Zilele Culturii Japoneze în Republica Moldova sunt organizate de Teatrul „E. Ionesco”, cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova, în parteneriat cu Fundaţia pentru Relaţii Moldo-japoneze şi Asociaţia Moldo-japoneză pentru Cultură şi Civilizaţie, în perioada 1-9 iunie.