Modelul de dezvoltare pe care îl promovează autoritățile Republicii Moldova este unul democratic, orientat spre bunăstarea cetățenilor. Declarația aparține purtătorului de cuvânt al prim-ministrului Republicii Moldova, Daniel Vodă, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Ingerințele Rusiei în alegerea Moldovei: scopuri, manifestări, efecte”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit lui Daniel Vodă, la 3 noiembrie cetățenii Republicii Moldova trebuie să aleagă conștient, iar scopul instituțiilor statului este să asigure un proces electoral liber și democratic, fără influențe din exterior.
Purtătorul de cuvânt al premierului Dorin Recean a explicat că votul cetățenilor din 20 octombrie a fost influențat de forțe din exteriorul Republicii Moldova. Daniel Vodă a menționat că potrivit procurorului general schema de corupere a alegătorilor prin intermediul transferurilor din Rusia a fost pusă la cale de serviciile secrete rusești.
„Procurorul general a explicat clar că Procuratura are informații că încă din primăvara acestui an oamenii legii documentează tentative de influențare a scrutinului, în baza unor liste, cu diferiți candidați cu care lucra acest grup criminal. Procurorul general a explicat că schema privind transferurile bancare prin intermediul unei bănci rusești a fost creată de serviciile secrete rusești. La 3 noiembrie avem de făcut o alegere foarte importantă. Vreau ca polițiștii, procurorii, instanțele de judecată să se axeze pe respectarea strictă a legii. De-a lungul timpului cetățenii au demonstrat că sunt de partea dreptății. La 3 noiembrie este important ca fiecare cetățean să iasă și să aleagă liber și conștient”, a spus purtătorul de cuvânt al premierului Republicii Moldova, Daniel Vodă.
Daniel Vodă a reiterat că miza autorităților este consolidarea societății și explicarea avantajelor aderării la Uniunea Europeană. Potrivit purtătorului de cuvânt al prim-ministrului, modelul de dezvoltare pe care-l promovează autoritățile de la Chișinău este cel democratic, axat pe creșterea bunăstării cetățenilor.
„Mizele Rusiei în Republica Moldova au fost și vor rămâne, dar aceasta este agenda Kremlinului. Noi avem agenda noastră. Ea este foarte clară și vizează îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, să mergem pe modelul nostru de dezvoltare, să arătăm că modelul democratic de dezvoltare este cel mai bun model. Cu sprijinul pe care ni-l oferă Uniunea Europeană se construiesc drumuri, sunt reabilitate școli, grădinițe, stadioane. Banii pe care Kremlinul îi varsă pentru propagandă și dezinformare sunt o investiție foarte proastă. Este extrem de multă gălăgie în jurul relațiilor dintre Rusia și Republica Moldova, dar, de fapt, din cauza războiului din Ucraina, nivelul relațiilor dintre cele două state este foarte redus, e vorba doar de comunicare la nivelul ambasadelor”, a explicat Daniel Vodă.
Daniel Vodă a punctat că miza turului doi al scrutinului prezidențial este una foarte mare, iar oamenii trebuie să ia decizia conștient, fără interferențe din afara țării. Vodă a explicat că pentru Republica Moldova este crucial să fie continuat parcursul european de dezvoltare.
„Rusia a decis să susțină un grup criminal organizat, grupul Șor. Asta vorbește despre faptul ce fel de valori promovează acest jucător de talie mondială. Cred că nici măcar populația vorbitoare de limba rusă nu mai cade în capcana mesajelor promovate de Rusia. Toți oamenii vor să trăiască bine și ar fi bine ca asta să se întâmple acum, nu peste 5-10 ani. Reieșind din parcursul european al Republicii Moldova, vedem că bunăstarea este posibilă mai repede decât în cazul altor țări. Modelul nostru de dezvoltare este orientat spre bunăstarea cetățenilor. Noi nu vrem să fim șantajați. Acum trebuie să ne concentrăm pe turul doi al alegerilor prezidențiale. Avem doi candidați și trebuie să demonstrăm că putem lua decizii conștiente, reieșind din argumente raționale. Pentru mine este important să menținem un curs clar și stabil de dezvoltare, un curs care ne va da posibilitatea să fim stat membru al Uniunii Europene”, a mai spus purtătorul de cuvânt al prim-ministrului, Daniel Vodă.
Dezbaterea publică la tema „Ingerințele Rusiei în alegerea Moldovei: scopuri, manifestări, efecte” este organizată în cadrul ciclului de dezbateri „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.