Daniel Ioniță: Urmărim cu atenție ceea ce face Guvernul în domeniul justiției

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, susține că statul vecin urmărește cu foarte mare atenție orice pas pe care îl face Guvernul Republicii Moldova în domeniul justiției. Diplomatul susține că actualmente există diverse planuri, propuneri și sugestii care în loc să creeze mai multă claritate în domeniul justiției, provoacă anumită confuzie atât pentru reprezentanții României, experții internaționali, cât și cetățenii Republicii Moldova, transmite IPN.

„A fost cerută, de exemplu, opinia Comisiei de la Veneția pe un proiect referitor la funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii și înainte să aștepți opinia experților respectivi acesta este trecut prin Parlament. A creat un astfel de gest multă confuzie”, a declarat Daniel Ioniță în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la postul Jurnal TV.

Potrivit lui, o reformă în justiție presupune o largă consultare publică, presupune încorporarea opiniilor actorilor relevanți din sistem, inclusiv societatea civilă, avocați, asociații profesionale, partenerii internaționali și, ceea ce ar fi cel mai important, presupune voință politică de implementare. Ambasadorul consideră că problema principală în Republica Moldova nu este adoptarea unor legi bune, problema o reprezintă implementarea lor.

„Momentul când am simțit că chiar se dorește să se facă ceva a fost întrerupt brusc de schimbarea Guvernului Maiei Sandu. În momentul acela, cu toții practic am intrat în zona de așteptare strategică în care nu mai cumpărăm cu mare ușurință doar vorbele, pur și simplu așteptăm faptele. Sunt angajamentele pe care, pe de o parte, Republica Moldova și le-a asumat față de Uniunea Europeană în ceea ce privește Acordul de Asociere și DCFTA. Pe de altă parte, sunt recomandările care au venit de la experții care răspund de aceste domenii: Comisia de la Veneția, GRECO, Manival, recomandări care trebuie să fie implementate și care nu au fost încă implementate”, a declarat oficialul român.

Daniel Ioniță susține că momentul în care fostul șef al Procuraturii Anticorupție Viorel Morari a fost îndepărtat din funcție ridică serioase semne de întrebare legate de interesele reale ale unui astfel de gest. „Nouă ni se pare că domnul Viorel Morari a fost îndepărtat când procurorii din subordinea domniei sale se apropiaseră de niște dosare cu mare rezonanță politică. Mi se pare că modul în care a fost desfășurată ancheta ridică semne de întrebare”, a continuat diplomatul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE