„Generația bunicilor noștri a avut parte de război și foamete, iar ostașiiromâni care au căzutpe aceste meleaguri au luptat pentru reîntregirea țării, pentru dreptate și libertate, pentru această palmă de pământ dintre Prut și Nistru, care a aparținut României ca urmare a actului măreț de la 1 decembrie 1918 și care a fost ruptă din trupul țării ca urmare a odiosului Pact Ribbentrop-Molotov”. Este declarația ambasadorului României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, făcută în cadrul unei activități dedicate sărbătoririi Zilei Armatei Române, la Cimitirul de Onoare al Eroilor Armatei Române din Mana, raionul Orhei, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei României, ambasadorul a dat asigurări că România a fost, este și va fi întotdeauna alături de Republica Moldova, va susține parcursul european al acesteia și va derula proiecte în sprijinul cetățenilor. El a felicitat Armata Română și a mulțumit pentru contribuția acesteia la edificarea statului român modern, „care este în prezent perfect integrat în spațiul european și euroatlantic de valori”. Ambasadorul a subliniat și importanța efortului responsabil și solidar al tuturor pentru combaterea eficientă a pandemiei de COVID-19, care este noua provocare a întregii lumi.
Atașatul militar, aero și naval al României în Republica Moldova, colonelul Cristi Ladaniuc a subliniat în discursul său că ziua Armatei Române este o zi cu o semnificație aparte pentru istoria Românei, întrucât marchează o însemnată faptă de arme a Armatei Române în luptele duse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, respectiv eliberarea localității Careii Mari, „ultima palmă de pământ românesc ocupată de inamic, cu prețul vieții a peste 50 de mii de militari români. Ziua Armatei Române este dedicată și sacrificiului militarilor români care s-au sacrificat în întreaga noastră istorie”, a spus Cristi Ladaniuc.
Atașatul militar a menționat că în Cimitirul de Onoare Românesc din localitatea Mana odihnesc 16 eroi români, dintre care doi identificați și 14 neidentificați, din cadrul Regimentului 32 Dorobanți, căzuți eroic la datorie, în data de 14 iulie 1941 în urma luptelor purtate în Zona Văii Mana, pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică, consecință a pactului Ribbentrop-Molotov.