Dacia și-a păstrat avansul de 3 puncte față de Sheriff

Dacia se îndreaptă spre al doilea titlu de campioană din istorie. Lupii galbeni și-au păstrat avansul de 3 puncte față de Sheriff cu 4 etape înainte de finalul campionatului, transmite IPN.

În etapa a 23-a, Dacia a obținut o victorie importantă în lupta pentru titlu: 1-0 pe terenul lui Zaria Bălți. Singurul gol a fost marcat de internaționalul Vadim Cemîrtan, în minutul 20.

 La 3 puncte în spatele Daciei se află Sheriff, care n-a mai clacat la Nisporeni, reușind o victorie la scor 4-1 cu Speranța. Gînsari, Subotic, Ivancic și Rebenja au înscris pentru tiraspoleni, în timp ce golul de onoare al gazdelor a venit în prelungiri, prin Milinceanu. „Dacă vom continua să jucăm astfel, sigur vom deveni campioni”, a declarat la conferința de presă antrenorul Sheriffului, Zoran Vulic.

În următoarele 3 etape, Sheriff mai are de jucat cu Zaria, Dinamo-Auto și Saxan, în timp ce Dacia va întâlni Dinamo-Auto, Milsami și Zimbru. Dacia și Sheriff ar putea decide campioana într-un meci direct în ultima etapă, programată pe 20 mai.

Practic și-a asigurat un loc pe podium Zimbru, care a trecut greu de Saxan, cu 1-0. Portughezul Ludovic a marcat unicul gol în minutul 27. În alte două partide ale etapei a 23-a s-au consemnat rezultatele: Milsami - Petrocub 2-1 și Dinamo-Auto - Academia 3-1.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.