Dacia a cucerit argintul, iar bronzul a ajuns la Tiraspol

Dacia Chişinău s-a clasat pe locul doi în Divizia Naţioanlă. În ultima etapă a sezonului, „lupii galbeni” au pierdut în deplasare meciul cu FC Costuleni, scor 1-2, transmite IPN.

De eşecul Daciei nu a profitat principala urmăritoare FC Tiraspol, care şi ea a suferit înfrângere în partida cu Zimbru Chişinău, scor 2-0. Astfel, ambele formaţii şi-au păstrat poziţiile în clasament şi au obţinut dreptul să reprezinte Moldova în preliminariile Ligii Europa. În această competiţie va evolua şi Milsami Orhei, care a ocupat locul 4. În ultimul meci din campionat, „vulturii” s-au impus pe terenul celor de la Olimpia Bălţi, scor 1-0.

În alte întâlniri au fost consemnate rezultatele: Academia Chişinău – Speranţa Crihana Veche 2-2, Nistru – Sheriff 1-2.

Clasament final: 1. Sheriff – 80 puncte, 2. Dacia – 66, 3. FC Tiraspol – 64, 4. Milsami – 58, 5. Rapid – 49, 6. Zimbru – 46, 7. Academia – 44, 8. FC Costuleni – 38, 9. Iskra-Stal – 38, 10. Olimpia – 35, 11. Speranţa – 19, 12. Nistru – 12.

Vor părăsi Divizia Naţională Iskra-Stal, care a fost retrogradată în Divizia B, şi Nistru Otaci, care nu a obţinut licenţa naţională. Cel mai probabil în ediţia 2013-2014 vor promova Veris Chişinău şi Dinamo-Auto Tiraspol.

O decizie finală privind numărul de echipelor în Divizia Naţională va fi luată la şedinţa Comitetului Executiv al FMF.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.