{Analiză de Victor Chirilă pentru Info-Prim Neo} Dacă Republica Moldova ar adera la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, apologeţii acesteia ne asigură că vom trăi bine, am beneficia de gaz ieftin, vinul nostru ar curge nestingherit pe piaţa rusă, iar problema transnistreană ar fi, în sfârşit, rezolvată. Aceste promisiuni/argumente sunt irefutabile pentru mulţi din cei 57% de moldoveni care, conform ultimului Barometru de Opinie Publică, sunt gată să voteze pentru integrarea ţării noastre în respectiva Uniune Vamală. Ele sună ca un dulce cântec de sirenă, în special, pentru acea partea a societăţii noastre care încă mai este nostalgică după „bunăstarea proletară” a defunctei URSS. Sirenele Uniunii Vamale de pe malurile Bâcului nu spun, însă, nici un cuvânt că „gazul ieftin” are oricum un preţ, care nu este deloc neglijabil. Belarus, de exemplu, a obţinut un preţ redus pentru gazul natural importat din Rusia, doar după ce Lukaşenko a cedat Gazpromului controlul total asupra conductelor de gaze naturale. Liderul de la Minsk a făcut această cedare pentru a preveni falimentul economiei beloruse, astfel, salvându-şi regimul de la un eventual colaps. De asemenea, sunt trecute cu vederea părţile mai puţin feerice ale „poveştii de succes” care se numeşte Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Este adevărat că în primii doi ani ai existenţei sale volumul comerţului între cele trei state a crescut anual cu peste 30%, în mare parte datorită creşterii importurilor din Rusia de către agenţii economici kazahi şi beloruşi. Cu toate acestea, doar 18,2% din volumul total al comerţului extern efectuat de Kazahstan în 2011, a revenit comerţului efectuat în cadrul Uniunii Vamale. În cazul Rusiei această proporţie a fost de 7,5%, iar a Belorusiei de 46,4%. Ceea ce rezultă ca doar economia belorusă e orientată preponderent spre piaţa Uniuni Vamale. În acelaşi timp, avantajele economice sunt departe de a fi echitabile. În cazul Kazahstanului aderarea la Uniunea Vamală, a dus la creşterea tarifului vamal de la 6,2% la 10,2%, preţurile la produsele alimentare (zahăr, ulei, crupe, lapte, carne) au crescut de 2 ori, iar la benzină şi motorină cu 29% şi, respectiv, 34%. Taxele vamale la importul de echipament tehnic şi materie primă de pe piaţa occidentală au crescut cu 10-20% şi, respectiv, 20%, provocând, astfel, creşterea preţurilor pentru produsele fabricate cu echipament şi materie primă din Occident. De asemenea, au crescut de 30-40 de ori taxele la maşinile importate. În plus, deşi face parte din Uniunea Vamală şi Spaţiul Economic Unic, Kazahstan nu are acces nemijlocit la sistemul de conducte a gazelor naturale de pe teritoriul Rusiei, care în continuare este controlat exclusiv de Gazprom. În aceste condiţii, companiile kazahe nu au posibilitatea să participe în mod direct, fără intermedierea Gazpromului, la operaţiunile de export a gazelor naturale extrase în Kazahstan. Ni se promite că Uniunea Vamala va soluţiona problema transnistreană, dar se omite intenţionat să ni se spună cum va fi ea rezolvată. Apologeţii Uniunii Vamale tac deloc întâmplător, ei ştiu răspunsul la această întrebare încă din noiembrie 2003, când au parafat Memorandumul Kozak, dar nu au avut curajul sa-l implementeze de frica unei eminente revoluţii populare. Ce prevedea Memorandumul Kozak ştim bine: staţionarea trupelor ruse pe teritoriul ţării noastre pentru cel puţin 20 de ani, con-federalizarea, transnistrizarea şi anihilarea graduală a Republicii Moldova ca stat independent şi suveran. De altfel, acesta ar fi şi preţul adevărat pe care l-am plăti pentru a obţine de la Uniunea Vamală, mai bine zis Rusia, mult râvnitul „gaz ieftin” şi „soluţionarea” problemei transnistrene. Este, însă, „gazul ieftin” chintesenţa unei economii de piaţă moderne, funcţionale, prospere şi a unei societăţi democratice care oferă drepturi şi oportunităţi egale pentru toţi membrii săi? Poate „gazul ieftin” înlocui libertatea presei, libertatea întrunirilor, independenţa justiţiei, alegerile libere şi corecte, respectarea drepturilor fundamentale ale omului, principiul supremaţiei legii, combaterea corupţiei, demonopolizarea economiei, transparenţa decizională şi asigurarea concurenţei economice reale? Aceste valori sunt mai puţin importante pentru dezvoltarea ţării noastre? Pentru apologeţii aderării Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstant aceste întrebări par să fie irelevante, or, pentru a evalua pe deplin avantajele şi dezavantajele acesteia din urmă, nu putem face abstracţie de modelul de guvernare democratică şi oferta economică pe care ni le oferă această Uniune. [Oferta Democratică] Analizată din această perspectivă, Uniunea Vamală reprezintă un club de state cu sisteme de guvernare autoritare: o democraţie dirijată de Kremlin în Rusia, ultima dictatură din Europa în Belarus; şi un autoritarism luminat cu un Preşedinte pe viaţă în Kazahstan. Conform Rapoartelor Freedom House privind Libertatea în Lume şi Statele in Tranziţie, cele 3 state se remarcă prin deficienţe grave la toate capitolele de evaluare a stării democraţiei, şi anume: libertatea şi corectitudinea procesului electoral; libertatea şi rolul societăţii civile; mass-media independentă; calitatea guvernării democratice la nivel naţional şi local; independenţa justiţiei şi combaterea corupţiei. În urma acestor evaluări exhaustive efectuate de experţi independenţi, Freedom House le-a acordat celor 3 state statutul de state NELIBERE (Not Free Countries), ceea ce înseamnă că în Rusia, Belarus şi Kazahstan drepturile politice şi libertăţi civile de bază sunt absente sau sistematic încălcate de către autorităţi. În toate cele 3 state libertatea presei este limitată, iar corupţia este sistemică şi aproape incontrolabilă. Conform Indexului Libertăţii Presei al organizaţiei Reporteri fără Frontiere, care cuprinde 178 de state, Rusia, Belarus şi Kazahstan se plasează pe locurile 142, 168, şi 154, alături de Uganda (139), Gambia (141), Afganistan (150), Rwanda (156), Somalia (164). Cât priveşte corupţia, conform „Indexul de Percepţie a Corupţiei – 2011” publicat de Transparency International, ele se numără printre cele mai corupte state din lume, Rusia şi Belarus plasându-se pe locurile 143, fiind devansate de Sierra Leone, Niger şi Pakistan (134), iar Kazahstanul pe locul 120, fiind devansat de Mali (118), Senegal (112), Tanzania (100). Această constatare sumbră este susţinută şi de Indicatorii de Guvernanţă Globală (Worldwide Governance Indicators) ai Bancii Mondiale, care situează Rusia, Belarus şi Kazahstan printre statele cu cei mai mici indici de control ai corupţiei, şi anume: 12.9%, 23% şi 15.3%. Pentru comparaţie, indicii de control ai corupţiei din Bulgaria şi Romania, cele mai criticate state membre ale UE la capitolul combaterea corupţiei, sunt de 52.2% şi, respectiv, 53.6%, ele fiind pe locurile 86 şi, respectiv, 75 în lista celor mai corupte state din lume publicată de Transparency International. [ Oferta Economică] Conform datelor din 2011, Uniunea Vamala Rusia-Belarus-Kazahstan reprezintă o piaţă de 165 milioane de consumatori şi o economie ce are: - un PIB total de $2,74 trilioane, iar pe cap de locuitor de $14,866; - un comerţ extern în valoare de $1.021 trilioane; - investiţii interne anuale de $603 miliarde sau 22% din PIB; - un stoc de credite interne în sumă de $853 miliarde; - un volum de cheltuieli anuale pentru cercetări ştiinţifice şi dezvoltarea noilor tehnologii în sumă de circa $15,3 miliarde; - un volum de investiţii directe străine în statele Uniunii Vamale de $435,38 miliarde; - un volum de investiţii directe în străinătate, realizate în special de Rusia şi Kazahstan, de $330,86 miliarde. Cifrele de mai sus sunt impunătoare, însă pentru a înţelege mai bine amploarea ofertei Uniunii Vamale, ele trebuie comparate cu date similare din UE, la care Republica Moldova şi-a propus să adere politic şi economic. Astfel, spre deosebire de Uniunea Vamală, UE reprezintă o piaţă de 503 milioane de consumatori şi o economie ce are: - un PIB total de $15,39 trilioane, iar pe cap de locuitor de $34 mii; - un comerţ extern în valoare de $3,791 trilioane; - investiţii interne anuale în sumă de $2,88 trilioane sau 18,7% din PIB;â - un volum de credite interne de $29 trilioane; - un volum de cheltuieli anuale pentru cercetări ştiinţifice şi dezvoltarea noilor tehnologii în sumă de $239,7 miliarde; - un volum de investiţiile directe străine în statele UE de circa $7,972 trilioane; - un volum de investiţii directe în străinătate efectuate de statele UE în valoare de $9,524 trilioane. Prin urmare, în comparaţie cu UE, oferta economică a Uniunii Vamale include: 1.o piaţă de consumatori de 3 ori mai mică; 2.un PIB total de 5,6 ori mai mic, iar pe cap de locuitor de 2 ori mai mic; 3.un volum al comerţului extern de 3,7 ori mai mic; 4.investiţii interne de 4,7 ori mai mici; 5.un stoc de credite interne de 34 ori mai mic; 6.un volum de cheltuieli anuale pentru cercetări ştiinţifice şi dezvoltarea noilor tehnologii de 15,6 ori mai mic; 7.un volum de investiţii directe străine de 18 ori mai mic; 8.un volum de investiţii directe în străinătate de 28,7 ori mai mic. În acelaşi timp, spre deosebire de spaţiul economic unic al UE, care este unul multicentric şi, astfel, este exclusă dominaţia economică şi politică a UE de către un singur stat, Uniunea Vamală este dominată exclusiv de Federaţia Rusă. Datele vorbesc de la sine, fără comentarii suplimentare: - cel puţin 83,6% din populaţia Uniunii Vamale sunt cetăţeni ruşi, iar la această cifră se mai adaugă cel puţin 3,1% de compatrioţi ruşi care locuiesc în Belarus şi Kazahstan; - 86,8% din PIB-ul Uniunii Vamale este produs de Federaţia Rusă; - 79,2% din volumul comerţului exterior al Uniunii Vamale revine Rusiei; - 93,4% din rezervele valutare ale Uniunii Vamale sunt ale Rusiei; - 65,2% din volumul comerţului intern al Uniunii Vamale revine Rusiei; - 57% din drepturile de vot în cadrul Comisiei Uniunii Vamale revin Rusiei, iar Belarusului şi Kazahstanului câte 21,5% fiecare. Apropo, Uniunea Vamală este piatra de temelie a viitoarei Uniuni Eurasiatice (Eurasian Union), care urmează să fie lansată în 2015, or, având în vedere parametrii de mai sus, volens-nolens te întrebi, ce fel de Uniune va fi aceasta, Eurasiatică (Eurasian) sau Eur-Rusă (Eur-Russian)? [În loc de Epilog] La 24 martie 2005, Parlamentului Republicii Moldova a făcut publică Declaraţia sa cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor de integrare europeană a ţării. Prin acest document, susţinut inclusiv de Partidul Comuniştilor, integrarea europeană a fost declarată oficial obiectiv strategic de politică internă şi externă. Mai mult decât atât, s-a declarat la unison că dezvoltarea de mai departe a Moldovei nu poate fi asigurată decât prin „promovarea consecventă şi ireversibilă a cursului strategic spre integrare europeană”, iar partidele semnatare, s-au angajat să sprijine: - crearea unui sistem judecătoresc independent, care să corespundă normelor şi standardelor Uniunii Europene; - respectarea normelor democratice şi a principiului supremaţiei legii în calitate de condiţii fundamentale pentru orice reforme politice şi instituţionale; - dezvoltarea economiei de piaţa funcţionale cu un climat investiţional favorabil; - combaterea corupţiei şi debirocratizarea vieţii economice; - armonizarea legislaţiei naţionale cu standardele europene etc. Au trecut mai bine de 7 ani de la acel eveniment, Declaraţia şi angajamentele ei au fost date uitării, o buna parte a „euro-optimiştilor şi pro-europenilor” de atunci au devenit euro-realişti, euro-sceptici, euro-cinici, şi, mai recent, pro-eurasiatici, care încearcă să ne convingă că aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan şi, ulterior, la Uniunea Eurasiatică ne va aduce bonanţa mult râvnită a prosperităţii, care rezidă în gaz ieftin şi „inundarea” Rusiei cu vin moldovenesc. „Fermecătorul vis eurasiatic” este pe placul multor moldoveni. Conform Barometrului de Opinie Publică (BOP), publicat în mai de Institutul de Politici Publice (IPP), dacă duminica viitoare are fi organizat un referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, 57% de moldoveni ar vota pentru integrarea ţării în respectiva Uniune. Această tendinţă se pare că nu-i deranjează pe actualii guvernanţi pro-europeni. Ei îşi văd liniştit şi responsabil de treabă, înregistrând noi progrese în dialogul şi negocierile cu UE. Paradoxal, însă, datele BOP arată că pe măsură ce avansăm pe calea apropierii de UE, numărul euro-optimiştilor scade continuu. În ultimii 3 ani, numărul pro-europenilor s-a redus cu 10,9%: de la 62,9% în noiembrie 2009, la 52% în aprilie 2012. De ce oare? Care sunt cauzele acestui paradox? Este de vina recenta criza financiară globală sau interminabila criza a Zonei Euro? Sau poate de vină este Uniunea Eurasiatică, care nici măcar nu există? Evident, factorii externi nu pot fi excluşi, cu toate acestea, ar fi o miopie să ignorăm cauzele interne. În primul rând, vom evidenţia lipsa unei informări ample, variate, practice şi sistematice despre diferitele aspecte ale integrării europene, inclusiv despre dificultăţile actuale. În mare parte, informarea publică despre integrarea europeană se reduce la reportaje seci despre negocieri, tratative, legi aprobate, rapoarte de progres, declaraţii, aprecieri înalte, întâlniri protocolare, reuniunii regionale etc. Este o comunicare birocratizată, anostă, seacă şi fără un scop bine definit. O astfel de comunicare nu-i ajută deloc pe moldoveni să înţeleagă mai bine ce este UE şi ce oportunităţi şi beneficii concrete/palpabile ne oferă integrarea europeană. Acum trei ani, UE a contribuit financiar la elaborarea unei astfel de strategii. Unde este ea? De ce nu se aplică? Apropo, este un exemplu elocvent cum banii donatorilor sunt utilizaţi fără nici un efect practic, pur şi simplu, sunt aruncaţi în vânt. În al doilea rând, cetăţenii au obosit de promisiuni fără sfârşit, ei vor să vadă că pe măsură ce avansăm în dialogul şi negocierile cu UE, reformele dictate de integrarea europeană le îmbunătăţeşte calitatea vieţii. Reducerea preţurilor la biletele avia pentru destinaţiile europene este, fără îndoială, un succes al apropierii noastre de UE. Cu regret, însă, schimbările structurale/fundamentale legate de independenţa şi eficienţa justiţiei, reforma administraţiei centrale, demonopolizarea economiei, asigurarea unei concurenţe economice reale se produc lent. Or, anume aceste schimbări ne vor scoate din categoria celor mai sărace şi corupte state europene, anume de succesul acestor reforme depinde bunăstarea noastră, atractivitatea şi, în cele din urmă, legitimitatea integrării europene în raport cu alte opţiuni de dezvoltare a ţării. Cu regret, însă, în pofida progreselor, continuăm să fim cel mai sărac stat din Europa, cu un PIB pe cap de locuitor de circa $3400, care este de 10 ori mai mic decât PIB-ul pe cap de locuitor al UE, de peste 5 ori mai mic decât PIB-ul pe cap de locuitor al Croaţiei care va adera în 2013 la UE şi de 4 ori mai mic decât PIB-ul pe cap de locuitor ale Bulgariei şi României, care se numără printre cele mai sărace state din UE. Corupţia, conform Rapoartelor Freedom House şi Transparency International, rămâne o problemă sistemică adânc înrădăcinată în instituţiile noastre publice. Indicele de corupţie evaluat de experţii Freedom House rămâne neschimbat pentru Republica Moldova din 2006: 6 puncte din 7, şapte reprezentând cea mai proasta performanţă. Iar conform Raportului privind Libertatea în Lume al Freedom House, Republica Moldova se afla, ferm de 20 de ani, în categoria statelor Parţial Libere. Până în prezent, nici un stat din Europa Centrală şi de Est nu a aderat la UE cu astfel de parametri de performanţă de guvernare democratică şi economică. Va fi Republica Moldova o excepţie? Poate, dar nu pentru UE. [Victor Chirilă, director executiv, Asociaţia pentru Politică Externă, pentru Info-Prim Neo]