Dacă PDM rămâne la guvernare, nu va rămâne loc pentru alte partide, opinie

Fosta deputată Stela Jantuan consideră că situația este una foarte simplă – PSRM și ACUM trebuie să înțeleagă că, dacă nu găsesc limbaj comun, aceasta înseamnă păstrarea Partidului Democrat la guvernare. În opinia ei, dacă PDM va rămâne la guvernare, atunci nu va rămâne loc pentru alte partide. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Ora expertizei”, Jurnal TV, transmite IPN.

„Aceasta înseamnă că va fi desființat și Partidul Socialiștilor la următoarele alegeri anticipate, aceasta înseamnă că și blocul ACUM va avea pierderi foarte mari. Deci, acum miza este foarte mare”, spune Stela Jantuan. În opinia ei, dacă această coaliție nu se va forma, vor avea de pierdut cetățenii Republicii Moldova.

Andrei Popov, directorul Institutului pentru Inițiative Strategice, consideră că aceste trei luni de la alegerile parlamentare au demonstrat că există o dinamică în societate și ceea ce părea imposibil acum 3-4 luni, deja este posibil. Potrivit lui, dacă anterior era inacceptabilă o oarecare colaborare dintre blocul ACUM și Partidul Socialiștilor, acum societatea vrea această colaborare și acesta este un semnal puternic. Totodată, din discuția celor două formațiuni, Andrei Popov constată că cel care nu-și dorește cu adevărat această colaborare este PSRM. „Igor Dodon în mod repetat a demonstrat că face jocul lui Vlad Plahotniuc. ACUM ar fi iresponsabil să ridice garda și să zică: „Vă mai credem o dată?. Nu”, spune Andrei Popov.

Comentatorul politic Vlad Țurcanu consideră că socialiștii caută tot felul de pretexte pentru ca să se mențină departe de un deznodământ. „Eu cred că ei s-au simțit obligați, după declarațiile lui Dmitri Kozak, să participe la aceste discuții, dar nu cu foarte multă tragere de inimă. Socialiștii și-ar dori să scape din strânsoarea, încleștarea de fier a Partidului Democrat, dar cu mâinile blocului ACUM. Ei nu au prea mult spațiu de manevră”, spune Vlad Țurcanu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.