Dacă nu ar exista asemenea rapoarte, ar crește foarte mult setea celor care dețin puterea și resurse nelimitate să fraudeze alegerile prin diferite metode. De această părere este expertul WatchDog Valeriu Pașa. Declarația a fost făcută în contextul în care membrul CEC Iurie Ciocan a criticat cel mai recent raport al Promo-LEX, numindu-l „o interferență în procesul electoral și influențare nepotrivită a alegătorilor”, transmite IPN.
„Eu cunosc că ei introduc în rapoarte nu tot ce văd, dar numai lucrurile care pot să le probeze cu lux de amănunte, inclusiv în eventualitatea unui proces de judecată. După gustul meu, aceste rapoarte sunt chiar destul de ușurele, dar cunosc că ele sunt așa tocmai pentru că ei documentează foarte strict ceea ce introduc în raport. Realitatea este mult mai crâncenă”, a spus Valeriu Pașa la emisiunea „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV.
Jurnalistul Arcadie Gherasim consideră că într-o țară care se consideră fidelă valorilor democratice, nici pe departe n-ar trebui să existe astfel de reacții ca a membrului CEC Iurie Ciocan. În opinia lui, Asociația Promo-LEX face munca multor instituții de stat care nu-și fac datoria și nu se autosesizează. Jurnalistul mai spune că CEC ar trebui să fie deranjat de faptul că unii concurenți electorali încalcă legea și dacă acest lucru este constatat, ar trebui să ia atitudine și să solicite verificarea acestor încălcări. „Domnul Ciocan consideră că astfel de monitorizări nu ar trebui să aibă loc. Atunci, de ce nu propune și lichidarea presei independente care informează cetățenii despre astfel de monitorizări?”.
Juristul Pavel Midrigan, fost membru al CEC, este de părere că trebuie să existe mai multe organizații ca Promo-LEX și acest lucru ar avea un beneficiu asupra procesului electoral. Potrivit lui, asociația și-a confirmat autoritatea pe parcursul mai multor ani. „Iată ne apropiem în această perioadă de turbulențe și organele competente nici nu vor să observe că sunt deja unele încălcări destul de grave care ar putea să pună în discuție legitimitatea acestui corp legislativ care va fi ales. Și iată că Promo-LEX vine nu numai invocând acele încălcări, dar și formulând soluții”, spune juristul.
În cadrul unei ședințe anterioare a CEC, Iurie Ciocan a menționat că rapoartele de monitorizare ale Promo-LEX reprezintă „o interferență în procesul electoral și influențare nepotrivită a alegătorilor și a mediului, în general, de organizare a alegerilor”.
În cel de-al doilea raport de monitorizare, prezentat pe 10 ianuarie, Misiunea de Observare Promo-LEX atestă, în contextul desfășurării alegerilor parlamentare în baza sistemului mixt, un activism sporit al anumitor concurenți deja înregistrați sau potențiali concurenți. Astfel, în perioada monitorizată, 10 decembrie-8 ianuarie, s-au constat în jur de 280 de evenimente, dintre care circa o sută pot fi calificate drept oferire de cadouri în perioada electorală.