Curtea unui bloc locativ de pe strada Alba-Iulia din capitală urmează să fie reamenajată, începând cu săptămâna viitoare. Concepţia a fost prezentată locuitorilor blocului sâmbătă, 6 august, de către primarul general, Dorin Chirtoacă. Edilul a declarat că amenajarea curţilor este o continuare a programului în cadrul căruia au fost amenajate terenuri de joacă, începând cu anul 2008. Dorin Chirtoacă a menţionat că în cadrul proiectului urmează ca să fie reparate şi reamplasate băncile din curte. Vor fi amenajate locuri de parcare, acoperite cu un pavaj special cu găuri, prin care să crească iarba. De asemenea, va fi reparat sistemul de iluminare publică, vor fi schimbate containerele de gunoi. Totodată, urmează să fie reparate sau schimbate uşile şi ferestrele de la scară. Primarul a îndemnat locuitorii blocului să se implice în lucrările de reamenajare şi să facă curăţenie generală în scară. Dorin Chirtoacă a comunicat că această iniţiativa este prima, dar vor urma acţiuni similare şi în celelalte sectoare. Costul estimativ al reamenajării va fi cuprins între 300 şi 500 de mii de lei.