Curtea de Apel a decis că Fiodor Ghelici a fost reţinut ilegal la 1 iulie

Preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Moldova Mea”, Fiodor Ghelici, a fost reţinut ilegal la 1 iulie, atunci când intenţiona să organizeze o acţiune de protest în Piaţa Marii Adunări Naţionale din capitală. Despre ilegalitatea acţiunilor forţelor de ordine s-a pronunţat într-o decizie Curtea de Apel, transmite Info-Prim Neo. Ghelici spune că a fost reţinut timp de o noapte în izolator, i s-a întocmit proces verbal şi i s-a aplicat o amendă de 20 de lei pentru încălcarea ordinii publice. „În Moldova este normal să fii arestat pentru că ai o pancartă în mână şi protestezi în virtutea dreptului tău constituţional”, a menţionat Fiodor Ghelici miercuri, 24 septembrie, într-o conferinţă de presă. Potrivit avocatului victimei, Gheorghe Amihalachioaie, în cel mai scurt timp, Fiodor Ghelici va depune o plângere la Procuratura Generală, prin care va cere statului despăgubiri morale pentru noaptea petrecută în izolator. „Vom merge până la capăt. Dacă nu ni se va face dreptate, vom ajunge şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, a declarat avocatul. Fiodor Ghelici a spus că încă nu s-a decis privind suma pe care o va cere în calitate de despăgubiri, dar aceasta va fi în jur de 100 mii euro. La 1 iulie, liderul Asociaţiei „Moldova Mea” anunţa că va protesta în PMAN incendiind mai multe tiruri care transportă automobile „Dacia Logan” din România în Ucraina, pe motiv că Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor nu le-ar oferi şoferilor firmei de transporturi actele necesare pentru a se deplasa în ţările de destinaţie. Protestul nu a mai avut loc, deoarece Fiodor Ghelici a fost reţinut de forţele de ordine.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.