Curtea Constituţională a României a decis renumărarea voturilor nule
Curtea Constituţională a României a decis renumărarea voturilor nule din al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Este vorba de peste 135.000 de voturi, de două ori mai multe decât numărul voturilor care îl despart pe Traian Băsescu de contracandidatul său, Mircea Geoană, transmite corespondentul Info-Prim Neo de la Bucureşti.
Ca urmare a constestaţiei Partidului Social Democrat înaintată Curţii Constituţionale (CC), care reclama inclusiv existenţa cazurilor de anulare a unor voturi valide, CC a decis reexaminarea buletinelor de vot nule şi renumărarea acestora de către Biroul Electoral Central ((BEC), pentru a se stabili dacă există sau nu diferenţe între datele consemnate în procesul-verbal şi realitatea constatată.
Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, vineri, 11 decembrie, de către Plenul CC.
Hotărârea este definitivă şi se comunică Biroului Electoral Central.
Conform procesului-verbal al BEC privind rezultatul pentru alegerea preşedintelui României, numărul voturilor nule la al doilea tur de scrutin este de 138.476 voturi, iar diferenţa de voturi între Traian Băsescu şi Mircea Geoană este de 70.040 voturi.
Potrivit BEC, Traian Băsescu a obtinut 5.275.808, Mircea Geoană - 5.205.760. Diferenţa dintre voturile acumulate de Băsescu şi Geoană este de 70.048. Voturi nule la turul II al alegerilor prezidenţiale au fost atestate 138.476.