Curtea Constituţională a restituit deputaţilor liberali sesizarea privind Codul Electoral

Curtea Constituţională a restituit, joi, sesizarea deputaţilor liberali Oleg Bodrug, Boris Vieru şi Corina Fusu, pentru a fi adusă în conformitate cu prevederile Codului jurisdicţiei constituţionale. Autorii sesizării consideră că prevederile Codului Electoral privind justificarea domiciliului sau a reşedinţei, confirmată prin document cu ştampilă, precum şi eliberarea certificatelor pentru drept de vot trebuie declarate neconstituţionale, transmite Info-Prim Neo. Contactat de Info-Prim Neo, Dumitru Ţâra, şeful serviciului de presă al Curţii, a declarat că în procesul examinării preliminare a sesizării instanţa a constatat că sesizarea conţine un şir de inexactităţi. Aceasta nu include, după cum prevede Codul jurisdicţiei constituţionale, argumente, care să demonstreze neconstituţionalitatea prevederilor contestate ale Codului Electoral şi normele constituţionale cu care prevederile contestate intră în contradicţie. Curtea a propus autorilor sesizării să elimine lacunele menţionate, să concretizeze obiectul şi cerinţele sesizării. De asemenea, Curtea a sugerat, având în vedere că e în plină desfăşurare campania electorală, să ia în calcul impactul hotărârii Curţii Constituţionale asupra procedurilor electorale şi să ţină cont de recomandările Codului bunelor practici în materie electorală, adoptat de Comisia de la Veneţia în octombrie 2002. Anterior Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale sintagmele „viză de domiciliu” şi „viză de reşedinţă”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE