Curtea Constituţională a invalidat Legea cu privire la Colegiul Medicilor

Curtea Constituţională (CC) s-a expus pe marginea controlului constituţionalităţii Legii cu privire la Colegiul Medicilor. Potrivit hotărârii, statutul juridic şi competenţele organului respectiv sunt declarate neconstituţionale, transmite IPN.

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională de către deputaţii comunişti Artur Reşetnicov şi Igor Vremea. Autorii sesizării au pretins că statutului juridic al Colegiului Medicilor încalcă competenţele Ministerului Sănătăţii, contrar articolelor din Constituţie.

Curtea a reţinut că statul poate institui organizaţii profesionale, cărora să le delege anumite competenţe în domeniul administraţiei publice, inclusiv în domeniul exercitării profesiunii de medic. În acelaşi timp, examinând legea contestată, Curtea a constatat că aceasta intercalează elemente ale unui organ profesional cu cele ale unei asociaţii benevole, instituind astfel un statut juridic ambiguu pentru Colegiul Medicilor. Deşi pe de o parte legea enunţă că aderarea se bazează pe principii benevole, pe de altă parte atribuie Colegiului competenţe decizionale asupra întregului corp medical.

De asemenea, Curtea a constatat că unele din atribuţiile Colegiului Medicilor dublează atribuţiile, chiar şi exclusive, ale Ministerului Sănătăţii, care este organul central de specialitate ce promovează politica în domeniul sănătăţii.

Prin reglementarea ambiguă a statutului juridic al Colegiului Medicilor, legea contestată nu respectă exigenţele de claritate, fiind contrară unor articole din Constituţie. Având în vedere faptul că deficienţele constatate afectează funcţionarea legii în întregime, Curtea a invalidat legea integral. Hotărârea este definitivă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.