Cursuri gratuite de limbă engleză pentru profesorii universitari

Ministerul Educației și Cercetării planifică să finanțeze cursuri gratuite de limbă engleză pentru profesorii universitari. Potrivit ministrului Dan Perciun, necunoașterea limbii engleze de către profesori este una din cele mai mari constrângeri pentru creșterea numărului de studenți străini. „Nu avem un număr suficient de universități în care profesorii să vorbească limba engleză la un nivel înalt și să poată preda. De aceea, vom finanța cursuri gratuite pentru ei”, a comunicat ministrul într-o conferință de presă, transmite IPN.

Dan Perciun a remarcat că pentru învățământul superior internaționalizarea este o prioritate. MEC își propune să atragă în anul curent minimum 1000 de studenți străini, pe lângă 5000 mii care învață deja în Republica Moldova. În context, va fi finanțată traducerea în limba engleză a mai multor cursuri, așa ca: medicina veterinară, tehnologii informaționale, inginerie, animație, game design.

„Trebuie să mergem în țările unde există piață de desfacere. Vom merge în India, cel mai probabil. Vom avea câteva misiuni, deja am pornit discuțiile cu ambasadoarea noastră din India, în așa fel încât putem atrage mai mulți studenți străini de pe aceste piețe. Unde o să fie o piață prioritară vom dezvolta un brand unic de țară și o pagină web pentru studenți străini, care să afle toată informația despre Republica Moldova și oportunitățile pe care le oferă studiile în Moldova”, a declarat Dan Perciun.

Pentru respectivele activități sunt planificate în jur de 1,2 milioane de euro.

Totodată, vor fi renovate integral două cămine. În fiecare dintre acestea se vor investi în jur de  2 milioane de euro. Este vorba despre căminul nr. 1 de la Universitatea de Stat și căminul nr. 6 de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, cămine unde preponderent locuiesc viitorii pedagogi. „Ambiția este să oferim cazări de tip apartament, cu blocuri sanitare integrate în locuință nemijlocit”, a spus Dan Perciun. Proiectul respectiv se planifică a începe în 2025.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.